eadaily.com

„Sunt acasă”. Aplicația prin care poliția din Transnistria va verifica persoanele aflate în izolare

În regiunea transnistreană urmează să fie lansată o aplicație, cu ajutorul căreia forțele de ordine vor putea verifica dacă persoanele aflate în izolare, din cauza pandemiei de COVID-19, respectă acest regim. Potrivit unui comunicat publicat pe site-ul așa-numitului „minister de interne” din Transnistria, aplicația este deja gata.

Persoanele care vor intra pe teritoriul regiunii transnistrene vor trebui să completeze o fișă epidemiologică. Ulterior, acestea vor fi obligate sau să se testeze pentru noul coronavirus sau să se afle în izolare.

Cei care vor refuza testarea, însă dispun de un telefon mobil modern, vor trebui să indice numărul de telefon la posturile de control amplasate la intrarea pe teritoriul regiunii, iar forțele de ordine le vor introduce într-o bază de date. Ulterior, aceștia vor trebui să își instaleze aplicația „Sunt acasă”, cu ajutorul căreia autoritățile vor putea verifica dacă persoana respectivă respectă regimul de autoizolare.

Aplicația a fost deja finalizată, se arată pe site-ul „MAI-ului” transnistrean. Autoritățile locale urmează să finalizeze aspectele tehnice din cadrul punctelor de control.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

dsns

Ucraina, atacată cu peste 100 de drone într-o singură noapte. O școală din Kiev și un centru de afaceri din Odesa – printre ținte

Armata Federației Ruse a lansat, în noaptea de 30 septembrie spre 1 octombrie, 107 drone asupra teritoriului Ucrainei, dintre care 87 au fost doborâte. Cele mai puternice atacuri au vizat orașul Odesa, unde a fost lovit un centru de afaceri, și Kievul, unde au izbucnit incendii la un depozit și la o cafenea. Totodată, o dronă a lovit clădirea unei școli din capitala ucraineană. Primarul Kievului, Vitali Kliciko, a precizat că elevii se aflau în adăpost în momentul bombardamentelor.

Serviciul ucrainean pentru situații de urgență a anunțat că, în urma loviturii asupra centrului de afaceri din Odesa, a izbucnit un incendiu. Acoperișul și fațada clădirii au fost avariate, iar geamurile au fost sparte. O persoană a fost rănită.

Un alt rănit a fost raportat în urma unui atac asupra unui depozit din raionul Obolon al Kievului. În raionul Solomianskîi al orașului, un incendiu a cuprins spațiul unei cafenele aflate la parterul unui bloc cu 16 etaje, precum și mai multe automobile parcate în apropiere.

Potrivit lui Vitali Kliciko, o altă dronă a lovit o școală din Kiev, provocând un incendiu. În momentul atacului, copiii se aflau în adăpost.

În orașul Izium, atacurile rusești au avariat peste 20 de locuințe particulare, un automobil și clădirea unei întreprinderi. O persoană a fost rănită. Administrația militară locală a precizat că orașul a fost atacat cu bombe aeriene ghidate.

Ministerul rus al Apărării susține că forțele sale au lovit la Kiev centrul de transport și logistică „Renta Logistic”, unde, potrivit instituției, ar fi funcționat un atelier de producere a ambarcațiunilor fără echipaj. De asemenea, autoritățile ruse afirmă că au atacat un centru de date din Odesa și un cargou aflat în portul Ciornomorsk, care ar fi transportat mărfuri destinate armatei ucrainene.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: