Marina Tauber
Максим Андреев, NewsMaker

„Suntem siguri că va fi susținută”. Platforma „Pentru Moldova” va înainta un candidat la funcția de premier

Platforma parlamentară „Pentru Moldova” urmează să prezinte numele candidatului pe care îl înaintează la funcția de prim-ministru al țării. Anunțul a fost făcut de către deputata Partidului „ȘOR” Marina Tauber și deputatul neafiliat Serghei Sîrbu, în cadrul unui briefing din 29 decembrie. Parlamentarii s-au arătat siguri că se vor găsi 51 de voturi pentru învestirea noului executiv.

„Ieri am făcut o declarație foarte îndrăzneață și corectă și astăzi repetăm: suntem singurii care au venit ieri cu această declarație, suntem gata să ne asumăm această responsabilitate. Înțelegem cine și în ce jocuri joacă, dar trebuie să urmărim interesele cetățenilor. Suntem siguri că candidatura pe care o vom propune va fi susținută de 51 de deputați”, a declarat Tauber.

„Semnalele pe care le avem deja din partea mai multor deputați, din alte fracțiuni, ne fac tot mai încrezători că Republica Moldova va avea în această perioadă extrem de complicată un Guvern profesionist și cu puteri depline”, a declarat secretarul Platformei „Pentru Moldova”, Serghei Sîrbu

Sîrbu a precizat că, în următoarele zile, vor fi organizate consultări cu celelalte fracțiuni, iar în urma acestora, va fi dezvăluit numele candidatului la funcția de prim-ministru: „Considerăm că avem profesioniști pentru toate pozițiile din guvern și suntem siguri că va fi asigurată majoritatea parlamentară. Vom face public numele candidatului și a echipei în timp util”.

Amintim că Platforma parlamentară „Pentru Moldova” este formată din 16 deputați: 7 neafiliați și 11 ai fracțiunii Partidului „ȘOR”. În urma consultărilor cu șefa statului din 28 decembrie, deputații din Platforma „Pentru Moldova” au declarat că pledează pentru alegeri parlamentare anticipate, însă sunt gata să propună un candidat la funcția de prim-ministru.

 

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Dumitru Vangheli va fi demis din funcția de administrator al „Moldatsa”, după „pierderea încrederii”

Agenția Proprietății Publice a anunțat, pe 20 iunie, decizia de a-l demite pe administratorul „Moldatsa”, Dumitru Vanghelie, începând cu ziua de luni, 22 iunie, „ca urmare a pierderii încrederii fondatorului în persoana administratorului” . Andrei Cebanu, actual director adjunct la Autoritatea Aeronautică Civilă, va asigura interimatul funcției.

„Consiliul de administrație a Î.S. «Moldatsa» a luat azi, 20 iunie, în cadrul unei ședințe, decizia de revocare a mandatului administratorului întreprinderii, ca urmare a pierderii încrederii fondatorului în persoana administratorului”, se arată în comunicat.

Instituția a mai precizat că ancheta inițiată de Consiliul de administrație și Comisia de cenzori, la indicația fondatorului, își va continua desfășurarea, iar dacă vor fi constatate noi circumstanțe relevante, vor fi întreprinse toate măsurile legale corespunzătoare în privința lui Dumitru Vanghelie.

***

Amintim că o investigație a Ziarului de Gardă, publicată pe 18 iunie, a arătat că Dumitru Vangheli, care are un salariu de circa 110 mii de lei lunar, ar fi indicat în CV-ul depus la concurs că a obținut licența de pilot la una dintre cele mai mari academii private de pilotaj din Canada și că a lucrat ulterior timp de doi ani ca pilot pe avioane de linie la Air Canada, informații care, potrivit ZdG, nu corespund realității, inclusiv conform răspunsurilor obținute de la compania aeriană canadiană.

În urma investigației, directorul „MoldATSA” a fost suspendat din funcție, iar Agenția Proprietății Publice a anunțat că a inițiat o anchetă pentru a verifica legalitatea și autenticitatea actelor depuse de acesta. Potrivit APP, Comisia de anchetă, instituită pe 18 iunie, va examina „obiectiv și multilateral circumstanțele expuse public”.

Pe durata desfășurării anchetei, Vangheli a fost suspendat din exercitarea atribuțiilor de director, până la prezentarea concluziilor comisiei și adoptarea unei decizii de către fondator. Pentru asigurarea continuității activității Î.S. „MoldATSA”, atribuțiile curente de administrare vor fi exercitate de Vitalie-Silviu Midrigan.

De asemenea, deputatul PAS Dinu Plîngău a anunțat, pe 18 iunie, că va depune o plângere la procuratură împotriva lui Vangheli, în cazul în care organul de drept nu se va autosesiza în acest caz.

În seara zilei de 19 iunie, Vangheli a venit cu explicații pe Facebook, recunoscând că unele formulări din CV au avut „caracter sumar”. Acesta a precizat că nu mai deține companii active în Canada și a oferit detalii despre angajările făcute la întreprindere, susținând că au fost realizate conform procedurilor interne.

Despre prima de 99.000 de lei menționată în investigație, Vangheli a precizat că aceasta reprezintă suma cumulată a trei prime acordate separat, iar acordarea unor astfel de prime este examinată și aprobată exclusiv de instituția fondatoare, Agenția Proprietății Publice.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: