Surse NM: Lista oficialilor din Moldova, interziși pe teritoriul Federației Ruse

Federația Rusă a interzis, pe 20 noiembrie, accesul pe teritoriul său pentru 11 oficiali din Republica Moldova. Potrivit unor surse NM, interdicția îi vizează pe deputați din partidul de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS).

Potrivit surselor NM, deputații PAS interziși pe teritoriul Federației Ruse sunt:

  1. Viorel Barda
  2. Adrian Belîi
  3. Larisa Voloh
  4. Vitalie Gavrouc
  5. Maria Gonța
  6. Liliana Grosu
  7. Natalia Davidovici
  8. Alina Dandara
  9. Dorian Istratii
  10. Mariana Cușnir
  11. Mihail Leahu

Precizăm că Federația Rusă a anunțat pe 20 noiembrie că a impus interdicție de intrare în țară pentru mai mulți oficiali din Republica Moldova, fără a oferi nume sau o listă concretă în acest sens. Decizia a fost anunțată de Moscova și transmisă ambasadorului țării noastre în Rusia, Lilian Darii, care a fost convocat astăzi la Ministerul de Externe rus. Kremlinul susține că decizia a fost luată în legătură cu „persecuția în curs de motivare politică a mass-media în limba rusă din Moldova, inclusiv blocarea accesului la site-urile web ale acestora”.

Autoritățile de la Chișinău nu au comentat, deocamdată, decizia Rusie. NM a cerut un comentariu de la Ministerul de Externe, însă deocamdată nu am primit un răspuns la solicitarea expediată.

Precizăm că, de la începutul războiului declanșat de Federația Rusă în țara vecină, Ucraina, mai multe portaluri naționale și nu doar, au fost blocate de Serviciul de Informații și Securitate (SIS) de la Chișinău pentru manipulare și dezinformare. Și în anul 2023, SIS a emis periodic ordine de blocare a resurselor online care „alterează spațiul informațional” al Republicii Moldova. Doar în luna octombrie, înaintea alegerilor locale generale, au fost blocate peste 50 de pagini web: 22 site-uri pe 24 octombrie și alte 31 – pe 30 octombrie. Directorul SIS, Alexandru Musteața, preciza că  o bună parte din portalurile web blocate în octombrie erau „direct gestionate de către Federația Rusă”.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

nokta

Președintele și deputații Adunării Populare a Găgăuziei, invitați la Președinție. Gaidarji: „Începem dialogul”

Președintele și deputații Adunării Populare a Găgăuziei (APG) au fost invitați la discuții la Președinție. Întrevederea ar urma să aibă loc astăzi, 20 iulie. Informația a fost confirmată pentru NewsMaker de președintele APG, Valentin Gaidarji. Potrivit acestuia, principalul subiect al discuțiilor va fi organizarea alegerilor din autonomia găgăuză.

„Anterior, am făcut apel la dialog, iată începem dialogul între Chișinău și Comrat. Subiectul principal – alegerile în Găgăuzia”, a declarat Gaidarji pentru NM.

Întrebat dacă la discuții ar urma să participe și alți oficiali de la Chișinău, pe lângă șefa statului, Gaidarji a declarat: „Nu, noi știm că doar președinta”.

Potrivit acestuia, la discuții va participa conducerea APG și toți deputații care se află pe teritoriul Republicii Moldova. Gaidarji a precizat pentru NM că mizează pe un „dialog constructiv” cu șefa statului.

Deocamdată, Președinția nu a confirmat oficial întrevederea și nici nu a oferit detalii despre agenda discuțiilor sau participanții la reuniune. 

Amintim că în autonomie continuă criza electorală. Mandatele deputaților Adunării Populare a Găgăuziei au expirat în noiembrie 2025. Alegerile nu pot fi organizate din cauza divergențelor dintre legislația electorală locală și cea națională. Chișinăul și Comratul au elaborat o prevedere comună privind desfășurarea alegerilor, însă Executivul Găgăuziei a emis un aviz negativ asupra acesteia. În paralel, în Adunarea Populară au fost înregistrate încă două prevederi privind organizarea alegerilor, iar Adunarea Populară a stabilit o nouă dată a scrutinului – 15 noiembrie. Anterior, alte două date au fost contestate de Cancelaria de Stat.

Pe 9 iulie, Curtea Constituțională a declarat neconstituțional dreptul autonomiei găgăuze de a-și constitui în mod independent organul electoral, precum și de a participa la numirea șefilor subdiviziunilor teritoriale ale poliției, SIS și Direcției Justiției din Găgăuzia. De ce a fost lipsită autonomia de o parte din competențe, cum ar putea influența această decizie relațiile dintre Comrat și Chișinău și ce urmează – în materialul NM.

Valentin Gaidarji, ales președinte al Adunării Populare a Găgăuziei pe 3 iulie, la o lună după demisia lui Nicolai Ormanji, a făcut apel în repetate rânduri la conducerea țării pentru reluarea dialogului dintre Comrat și Chișinău. Anterior, președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat că va avea întotdeauna un „dialog deschis” cu reprezentanții Găgăuziei care acționează în interesul cetățenilor și al R. Moldova, însă nu poate „legitima sau negocia” cu persoane asociate grupărilor care servesc interesele fugarului condamnat Ilan Șor și ale Kremlinului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: