Хусейн Байрактар

Surse NM: Unul dintre profesorii expulzați în Turcia a fost eliberat din închisoare (UPDATE)

Unul dintre profesorii turci care au fost expulzați ilegal din Moldova în 2018 a fost eliberat din închisoarea din Turcia. Potrivit surselor NM din cadrul Liceului „Orizont”, este vorba despre Huseyin Bayraktar. 

Bayraktar a locuit în Moldova trei ani. Acesta a a predat limba turcă în cadrul Liceului „Orizont”, filiala Ciocana. În 2019, el a fost condamnat în Turcia la 6,6 ani de închisoare.

UPDATE (14.34) Contactat de NM, avocatul Liceului „Orizont” Serghei Furtună a declarat că decizia privind eliberarea lui Bayraktar a fost luată de Curtea de Apel, după ce apărătorul său a contestat decizia primei instanțe. Furtună a menționat că decizia privind eliberarea pedagogului nu este definitivă: „A fost pus în libertate până când Curtea Supremă va lua decizia finală”.

Amintim că cei șapte profesori turci au fost expulzați din Republica Moldova în dimineața zilei de 6 septembrie 2018. Aceștia au fost reținuți în timp ce ieșeau din casă pentru a merge la serviciu. Serviciul de Informație și Securitate a declarat atunci că cei șapte cetățeni turci ar avea legături cu o grupare islamistă, despre care există indicii că desfășoară acțiuni ilegale în mai multe țări.

După cum s-a constatat anterior, aceștia au fost trimiși cu un zbor charter direct în Turcia, unde au fost arestați. Majoritatea dintre ei au fost deja condamnați, iar unii încă așteaptă în spatele gratiilor hotărârile judecătorești. Potrivit Curții Europene pentru Drepturile Omului, reclamanţii au fost expulzați printr-un transfer ilegal, care a omis toate garanţiile legale naţionale şi internaţionale.

Pe 6 septembrie s-au împlinit doi ani de la expulzarea a șapte cetățeni turci, profesori ai Liceului Teoretic „Orizont” din capitală. CtEDO a obligat Guvernul Republicii Moldova să achite câte 25 000 de euro pentru cetăţenii turci, ale căror drepturi au fost încălcate, suma totală pentru despăgubirea prejudiciului moral fiind de 175 000 euro.

Fostul director al SIS Vasile Botnari a fost condamnat în dosarul de expulzare a profesorilor turci. Pedeapsa acestuia a constituit o amendă în mărime de 88 de mii de lei și privarea de dreptul de a ocupa funcții publice pentru o perioadă de 5 ani.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

(VIDEO) Sărbătoare, mândrie și întrebări fără răspuns. Cum a marcat Găgăuzia 36 de ani

La Comrat au fost marcați 36 de ani de la proclamarea Republicii Găgăuze. În 1990, regiunea a vrut să se separe de Moldova, dar să rămână în componența URSS. Patru ani mai târziu, cu medierea Turciei, Găgăuzia a obținut statutul de autonomie în cadrul Moldovei independente. NewsMaker a mers să afle ce înseamnă astăzi această dată pentru locuitori.

„Republica Găgăuză trebuie să existe în cadrul Republicii Moldova”, spune unul dintre localnici. Un veteran al formării autonomiei consideră această zi o mare sărbătoare: „Am fost la origini, pentru ca poporul găgăuz să se ridice din genunchi”.

Fostul deputat Vasile Neicovcen, care a documentat fiecare etapă a proclamării, consideră că în 36 de ani Găgăuzia nu a reușit să se integreze pe deplin în instituțiile puterii din Moldova, iar relațiile dintre Comrat și Chișinău au ajuns într-un impas.

Directoarea unei grădinițe, Alla, spune că în Găgăuzia există multilingvism și că toți înțeleg limba găgăuză, însă fiul ei cel mare, programator, cel mai probabil va pleca — aici nu există oportunități pentru profesia lui.

Dillara din Cazaclia cultivă lavandă, studiază relații internaționale în Turcia și visează să se întoarcă. „Suntem foarte mândri că putem exista ca găgăuzi”, spune ea.

La ședința festivă a Adunării Populare a Găgăuziei, vicepreședintele Gheorghe Leiciu a numit ziua de 19 august un exemplu de „luptă pentru dobândirea statalității”. Întrebarea principală, la 36 de ani, nu mai este statutul, ci cât de bine funcționează autonomia pentru oamenii care trăiesc aici.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: