Primăria Chișinău

Sute de utilaje specializate, antrenate în deszăpezirea străzilor, curților de bloc și aleilor din Chișinău, în ultimele 24 de ore. Eforturile continuă și astăzi

În ultimele 24 de ore, serviciile municipale de întreținere a drumurilor și cele ale Regiei locativ-comunale și amenajare din Chișinău au intervenit la deszăpezirea străzilor, curților de blocuri, parcuri și alei din oraș. Informația a fost confirmată de Primăria Chișinău, într-un comunicat din 27 noiembrie. Intervenția serviciilor de specialitate continuă și astăzi.

Astfel, în ultimele 24 de ore, angajaţii Î.M. Regia „Exdrupo” au activat pe străzi cu 49 utilaje specializate cu plug, perie și sărărițe, pentru deszăpezire pe străzile principale și secundare unde circulă transportul public, inclusiv pe căile de acces spre suburbii.

Totodată, Regia locativ-comunală și amenajare a intervenit mecanizat cu 55 utilaje cu lame, sărărițe și 9 autospeciale HAKO. Au fost mobilizați 426 de muncitori, pentru deszăpezirea în staţiile de aşteptare a transportului public, la trecerile de pietoni, în intercartiere și la accesele în curți, a precizat primăria.

De asemenea, Î.M. „Asociația de gospodărire a spațiilor verzi” a intervenit în zonele de gestiune cu 13 utilaje specializate pe aleile din parcuri și scuaruri. „Muncitorii au intervenit la 26 de adrese unde au fost raportate căderi de arbori și crengi pe conductorii electrici sau automobile”, se arată în comunicat.

Iar Regia „Lumteh” a recepționat, pe parcursul zile de duminică, 6 apeluri unde au fost înregistrate defecțiuni ale obiectivelor de semafoare, piloni doborâți și linii electrice de iluminat public afectate de precipitațiile abundente și vânt puternic.

Intervenția serviciilor municipale continuă și pe parcursul zilei de luni, 27 noiembrie, curent, în special pe străzile secundare, accesele în curți, la platformele de colectare a deșeurilor și în stațiile de aşteptare a transportului public”, au precizat reprezentații primăriei.

În context, municipalitatea face apel către gestionarii/proprietarii de imobile să deszăpezească teritoriile adiacente spaţiilor pe care le administrează și să înlăture țurțurii formați la acoperișurile clădirilor.

Primăria Chișinău
Primăria Chișinău
Primăria Chișinău

***

Amintim că meteorologii au emis cod galben și portocaliul de vânt, ninsori și viscol, în totală țara, pe 25-26 noiembrie. În consecință, sute de automobile, autocare și ambulanțe au rămas blocate în nămeți. Mai multe curse avia au fost anulate sau amânate, iar drumurile au fost blocate. Pompierii și salvatorii au intervenit, în ultimele 24 de ore, în 182 de situații de urgență.

Codul galben de vânt se menține și azi, până la ora 13:00.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

 

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Facebook/Nicușor Dan

„Este Geran-2, de proveniență rusească”. Nicușor Dan a prezentat concluziile anchetei de la Galați FOTO

Drona prăbușită la Galați este Geran-2, de proveniență rusească. Declarația a fost făcută pe 31 mai de președintele României, Nicușor Dan, care a precizat că aceasta este concluzia raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român. Potrivit lui Nicușor Dan, rezultatele anchetei vor fi comunicate aliaților României și structurilor competente din cadrul NATO și al Uniunii Europene.

„Drona prăbușită joi noapte la Galați este Geran-2, de proveniență rusească. Aceasta este concluzia fără dubiu a raportului tehnic finalizat de specialiștii statului român. Ancheta a stabilit acest lucru pe baza unui ansamblu consistent de probe tehnice. Pe fragmentele recuperate a fost identificată inscripția în caractere chirilice „ГЕРАН-2”, iar componentele electronice, sistemele de navigație, modulele de comandă, motorul și elementele constructive analizate prezintă similitudini până la identitate cu cele ale altor drone Geran-2 recuperate anterior pe teritoriul României și identificate cu certitudine ca fiind fabricate în Federația Rusă”, a scris Nicușor Dan pe o rețea de socializare.

Președintele român a mai spus că raportul arată, de asemenea, că „marcajele de fabricație, inscripțiile tehnice, caracteristicile constructive și materialele utilizate urmează același proces tehnologic întâlnit la dronele Geran-2 analizate în ultimii ani”. „Analizele fizico-chimice au confirmat prezența acelorași tipuri de materiale și combustibili identificați în mod repetat la aparate din această serie. Pe baza tuturor acestor elemente, ancheta concluzionează fără echivoc că fragmentele recuperate la Galați provin de la o dronă Geran-2 de proveniență rusească”, a adăugat Nicușor Dan.

Facebook/Nicușor Dan
Facebook/Nicușor Dan
Facebook/Nicușor Dan
Facebook/Nicușor Dan

Potrivit lui Nicușor Dan, „faptul că un astfel de aparat a lovit un bloc de locuințe din România, provocând răniți și pagube materiale, este de o gravitate deosebită, iar singurul responsabil este Rusia”.

„Rezultatele acestei anchete vor fi comunicate aliaților noștri și structurilor competente din cadrul NATO și al Uniunii Europene. România va continua să acționeze împreună cu partenerii săi pentru consolidarea securității la frontiera estică a Alianței și pentru protejarea cetățenilor săi”, se mai arată în declarația președintelui român.

***

Amintim că, în dimineața zilei de 29 mai, Ministerul român al Apărării a anunțat că o dronă a intrat în spațiul aerian al României și s-a prăbușit pe acoperișul unui bloc de locuințe din Galați. Impactul a fost urmat de un incendiu. Potrivit Ministerului, toată încărcătura dronei de tip Geran 2, de proveniență rusească, a explodat la momentul impactului. Două persoane au fost rănite și au fost transportate la spital. Detalii AICI.

După incidentul de la Galați, președintele român, Nicușor Dan, a anunțat că România închide Consulatul general al Federației Ruse de la Constanța. De asemenea, consulul general rus la Constanța a fost declarat persona non-grata.

Președintele rus, Vladimir Putin, a sugerat că drona care a lovit blocul din Galați ar putea fi de origine ucraineană, declarând că nimeni nu poate stabili proveniența acesteia fără o expertiză a rămășițelor.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: