absențe

În perioada august 2023 – iulie 2024, la ședințele plenare ale Parlamentului, s-au înregistrat peste 490 de absențe. Aproape jumătate dintre acestea au fost nemotivate. Cel mai mare număr de absențe, ca număr absolut, l-au avut deputații Blocului Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) însă raportat la numărul de deputați, cele mai

Pe parcursul anului 2023, deputații au înregistrat, în total, 773 de absențe, dintre care mai mult de jumătate au fost nemotivate. Topul celor mai chiulangii aleși ai poporului este condus de deputații din echipa fugarului Ilan Șor, sau afliați acestuia, precum și de liderul comuniștilor, Vladimir Voronin. Potrivit statisticii, făcute

Consiliul Municipal Chișinău (CMC), ales în cadrul alegerilor locale din toamna anului 2019, se apropie de sfârșitul mandatului de patru ani. Asociația Primăria Mea a analizat activitatea aleșilor locali în primii trei ani de mandat (15 noiembrie 2019 – 15 noiembrie 2022). Comparând prezența la ședințele Consiliului, din primul și

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x