aderare

Chișinăul a îndeplinit, timp de un an, trei din cele nouă recomandări înaintate de Uniunea Europeană (UE), pe care Republica Moldova trebuie să le realizeze pentru a putea începe negocierile de aderare. Declarația a fost făcută de comisarul european pentru vecinătate și extindere, Oliver Varhelyi. Oficialul european declară că țara

Acum un an Republica Moldova a obținut statutul de țară candidată la aderarea la Uniunea Europeană. Președinta Maia Sandu consideră că este „o etapă care ne-a confirmat că avem sprijinul țărilor europene pentru construirea viitorului nostru în cadrul familiei europene”. Totuși, șefa statului a adăugat că „transformarea Moldovei într-o țară

Eurodeputatul român, Victor Negrescu, a cerut autorităților europene să demareze negocierile de aderare la UE cu Republica Moldova, în ciuda diferendului transnistrean. Oficialul a declarat că conflictul teritorial intern din Moldova nu trebuie să reprezinte un obstacol în calea eurointegrării țării. În cadrul ședinței din 15 iunie a Parlamentului European,

Sejm-ul (Parlamentul – n. r.) Poloniei a adoptat o rezoluție de susținere a aderării Ucrainei la Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO). Documentul subliniază, de asemenea, faptul că alăturarea Ucrainei la NATO este în beneficiul Alianței însăși. Rezoluția a fost votată de 443 de membri ai Parlamentului polonez. „Astăzi, Ucraina

Olanda, Danemarca, Suedia, Austria sunt printre statele care „pun foarte multe întrebări”, iar Republica Moldova mai are de muncă în a le convinge că este gata să înceapă negocierile pentru aderarea la Uniunea Europeană. Întrebările statelor sunt predominant legate de corupție și domeniul justiției. Precizările au fost făcute de ministrul

Secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, se va deplasa în Turcia, pe 3 iunie, pentru a participa la inaugurarea în funcție a președintelui ales, Recep Tayyip Erdogan. Informația a fost confirmată de serviciul de presă al Alianței Nord-Atlantice pe 2 iunie. În comunicatul NATO se menționează, de asemenea, că Stoltenberg

Italia susține Republica Moldova, Ucraina și Georgia pe calea spre aderarea la Uniunea Europeană. Declarația a fost făcută de premierul Italiei, Giorgia Meloni, în cadrul Summitului Comunității Politice Europene, care are loc în aceste momente la Bulboaca. „Prezența noastră aici este o ocazie, un prilej de a discuta între noi

Parlamentul Republicii Moldova declară aderare Republicii Moldova la UE drept proiect de prioritate național și cheamă întreaga societate, inclusiv toate forțele politice, să dea dovadă de maturitate, unitate şi solidaritate pentru consolidarea dialogului politic și social în numele integrării țării noastre în marea familie europeană. Rezoluția Adunării ,,Moldova Europeană’’, adoptată

Republica Moldova vrea să adere „cât mai curând posibil” la Uniunea Europeană pentru a se proteja de amenințarea rusă şi speră la o decizie „în următoarele câteva luni” cu privire la deschiderea negocierilor. Declarații în acest sens au fost făcute de președinta Maia Sandu într-un interviu pentru agenția France Presse,

Președinta Maia Sandu cere Uniunii Europene să ofere undă verde pentru deschiderea negocierilor de aderare la blocul comunitar, la începutul anului 2024. Șefa statului susține că Chișinău este hotărât să obțină acordul țărilor membre ale UE, în ciuda eforturilor pe care trebuie să le întreprindă în acest sens. „Aderarea Moldovei

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x