Igor Țurcan

Italia a adoptat o rezoluție prin care sprijină aderarea Moldovei la UE. Sandu și Popescu: „Un semn puternic de solidaritate și prietenie”

Comisia pentru politica externă a Parlamentului Italiei a adoptat pe 6 septembrie, cu unanimitate de voturi, o rezoluție prin care își exprimă sprijinul deplin pentru aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană. Președinta Maia Sandu și ministrul de Externe de la Chișinău, Nicu Popescu, au venit cu mesaje de mulțumire pe platforma X, rețea cunoscută anterior sub numele de Twitter, prin care a mulțumit Italiei pentru susținerea acordată. Oficialii au catalogat rezoluția drept un „semn puternic de solidaritate și prietenie”.

„Salut cele două rezoluții adoptate de Parlamentul italian în sprijinul aderării Republicii Moldova la UE. Apreciem sprijinul Italiei pentru aderarea noastră către UE și angajamentul de a îmbunătăți relațiile bilaterale. Mulțumesc, Italia”, a scris președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, după decizia Italiei.

Cu o reacție a venit și șeful diplomației de la Chișinău. Nicu Popescu a salutat „cu căldură” decizia Italiei, pe care a calificat-o drept „un semn puternic de solidaritate și prietenie”.

În rezoluția adoptată, deputații italieni precizează că Republica Moldova înregistrează „progrese excelente” în procesul de aderare la UE, în parte pentru că ar exista o majoritate solidă a populației care să susțină acest demers.

Astfel, conform textului rezoluției, Italia se angajează să reafirme, în toate forurile europene și internaționale, sprijinul deplin al Italiei pentru procesul de aderare a Republicii Moldova la Uniunea Europeană.

Totodată, Italia se angajează să promoveze, prin acorduri bilaterale, o mai mare cooperare și relații diplomatice mai strânse cu Republica Moldova, inclusiv pentru a sprijini reformele necesare aderării țării la UE, dar și pentru a încuraja investiții publice și private mai mari în Moldova.

Italia se angajează, la fel, să dezvolte cooperarea în domeniile cultural și economic între cele două țări, inclusiv prin valorificarea și implicarea comunității moldovenești prezente în Italia.

De menționat că Republica Moldova a primit statutul de țară candidată pentru aderarea la Uniunea Europeană la data de 23 iunie. Pentru începerea negocierilor propriu-zise în vederea aderării la UE, Republica Moldova trebuie să îndeplinească cele nouă recomandări emise de Comisia Europeană în luna iunie. Domeniile vizate sunt: justiția, combaterea corupției și crimei organizate, deoligarhizarea, reforma administrației publice și a serviciilor publice, managementul finanțelor publice, consolidarea rolului societății civile în procesele decizionale și protejarea drepturilor omului.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Maia Sandu, după ultimele atacuri rusești din Ucraina, soldate cu victime: „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a condamnat atacurile lansate de Rusia asupra Ucrainei în noaptea de 27 spre 28 septembrie și în dimineața zilei de luni, soldate cu morți și răniți. Șefa statului susține că Rusia „trebuie să răspundă pentru crimele sale”, iar Ucraina să fie sprijinită în continuare „pentru dreptul de a trăi liber și în pace”.

„Rusia atacă Ucraina non-stop. Noaptea trecută și azi dimineața, orașe și comunități din întreaga țară au fost supuse loviturilor aeriene, iar oameni nevinovați și-au pierdut viața. La Kiev au fost bombardate Academia Națională de Științe, locuințe civile și o instituție medicală. La Harkov, zeci de oameni au fost răniți, inclusiv copii. Toate aceste atacuri demonstrează că Rusia lovește intenționat în oameni – în casele lor, în economia și infrastructura de care depinde viața lor de zi cu zi”, a scris șefa statului pe rețele.

Maia Sandu a reiterat, din nou, că „Rusia trebuie să răspundă pentru crimele sale”, iar Ucraina, potrivit ei, „trebuie sprijinită în continuare pentru dreptul de a trăi liber și în pace”.

Amintim că sediul Academiei Naționale de Științe a Ucrainei a fost lovit în timpul atacurilor rusești din 28 septembrie, iar în clădire a izbucnit un incendiu. Imaginile publicate arată persoane care încearcă să iasă pe ferestre din imobilul cuprins de flăcări. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, a anunțat că în urma atacurilor din 28 septembrie cel puțin o persoană a decedat, iar alte șase au fost rănite, printre care trei copii. Detalii – AICI.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!
Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: