Angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență (IGSU) au continuat, în aceste zile, lucrările de reparație a acoperișurilor distruse de furtuni din nordul Moldovei. De ajutor au beneficiat mai mulți locuitori ai satul Bădiceni din raionul Soroca, anunță Ministerul Afacerilor Interne (MAI). Salvatorii au reparat acoperișurile caselor care au fost
Peste 30 de militari și șapte unități de tehnică din dotarea Armatei Naționale au intervenit, în sprijinul autorităților publice, la transportarea ajutorului destinat pentru cetățenii afectați de intemperiile din luna iulie curent. Potrivit unui comunicat emis de Ministerul Apărării, în perioada 29-30 iulie, la solicitarea autorităților și Comisiilor locale pentru
Una dintre victimele accidentului rutier care a avut loc săptămâna aceasta, lângă centrul comercial Jumbo din Chișinău, se află în stare critică. Femeia trebuie să fie operată și să treacă un curs de reabilitare în Germania, însă familia sa nu dispune de mijloacele financiare necesare pentru aceste lucruri. Astfel, internauții
Guvernul vine în ajutorul oamenilor care au fost afectați de intemperiile din 25 iulie. Premierul Dorin Recean a anunțat pe rețelele de socializare că pentru 74 de localități din 6 raioane din nordul Republicii Moldova se va oferi materiale de construcție din rezervele statului, în valoare totală de peste 16
Un cetățean al Republicii Moldova a decedat în urma unui accident aviatic, în Sudan. Informația a fost confirmată pentru NM de Ministerul de Externe și Integrării Europene (MAEIE). Diplomația de la Chișinău anunță că rudele acestuia au solicitat asistență pentru repatrierea corpului, iar responsabilii consulari din cadrul MAEIE depun efortul
Administratorul unei companii care activează în domeniul colectării, procesării și exportului deșeurilor metalice o acuză pe ministra Mediului, Iordanca-Rodica Iordanov, de hărțuire, după ce ar fi vorbit despre problemele din sistem, în cadrul unor întâlniri publice cu oficiali europeni. Conducerea companiei spune că ar fi fost invadată de controale în
Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a comentat, în debutul ședinței săptămânale a serviciilor Primăriei Chișinău din 24 iulie, atacurile cu rachetă asupra Odesei, din ultima perioadă. Ceban a calificat bombardamentele Rusiei asupra regiunii drept „acțiuni greu de imaginat”. Edilul și-a exprimat speranța că războiul se va termina în curând și
Fermierii din Republica Moldova apelează, din nou, la ajutorul statului. Agricultorii se plâng că grâul, orzul și rapița sunt vândute la prețuri mult mai mici în Moldova, comparativ cu alte țări. Reprezentanții Forța Fermierilor declară că, cu prețuri actuale la materia primă, agricultorii moldoveni suportă „pierderi enorme”. Acestea ar varia
Agențiile guvernamentale specializate în combaterea corupției, dar și societatea civilă vor primi asistență tehnică și financiară din partea USAID Moldova pentru a spori eforturile Guvernului întru consolidarea sistemului judiciar și eradicarea corupției. Agenția Statelor Unite pentru Dezvoltare Internațională au lansat, pe 13 iulie, proiectul de reformă a justiției și combatere
Guvernul Republicii Moldova va oferi câte un ajutor material, în valoare de 1 000 000 de lei, pentru familiile celor două persoane care au fost omorâte în atacul de la Aeroport. Informația a fost confirmată, pe 3 iulie, de premierul Dorin Recean. „Vom acorda familiilor victimelor câte 1 milion de