Belarus a închis intrarea în țară prin punctele de trecere ale frontierelor terestre cu Letonia, Lituania, Ucraina și Polonia. Acest lucru a fost anunțat de către portalul meduza.io, pe 29 octombrie, cu referire la mass-media din Belarus. Potrivit sursei, comitetul grăniceresc de stat din Belarus a confirmat că intrarea în
Svetlana Tihanovskaia, personalitate de prim-plan a opoziţiei belaruse, i-a lansat marţi un ultimatum preşedintelui Aleksandr Lukaşenko, căruia i-a dat un termen de 13 zile pentru a-şi prezenta demisia, a-i elibera pe toţi deţinuţii politici şi a pune capăt represiunilor poliţiei, avertizând că în caz contrar va fi declanşată o grevă
Reprezentantul opoziţiei belaruse Svetlana Tihanovskaia s-a întâlnit cu preşedintele francez Emmanuel Macron, în cadrul unei vizite pe care şeful statului francez o efectuează la Vilnius luni şi marţi. Potrivit serviciului de presă al Svetlanei Tihanovskaia, subiectul principal al conversației cu Macron a fost posibilitatea organizării noilor alegeri prezidențiale în Belarus,
Deputații PSRM Adrian Lebedinschi și Alexandru Jolnaci vor participa la misiunea de observare a alegerilor prezidențiale din Republica Belarus, în calitate de membri ai Grupului internațional de observatori al Adunării Interparlamentare (AIP) a țărilor membre ale CSI, din partea Moldovei. Solicitarea de a delega doi membri ai parlamentului Republicii Moldova