alegeri prezidențiale

Din cauza pandemiei de coronavirus, moldovenii din diaspora ar putea fi nevoiți să voteze în condiții diferite față de scrutinele anterioare, însă toate cele 139 de secții de votare din afara țării vor fi deschise. În cadrul unei conferințe de presă din 30 octombrie, președintele Comisiei Electorale Centrale (CEC), ministrul

Astăzi este ultima zi în care concurenții electorali la funcția de președinte al Republicii Moldova mai pot face agitație electorală. Comisia Electorală Centrală (CEC) amintește că legislația electorală prevede că agitaţia electorală este strict interzisă în ziua alegerilor şi cea precedentă ei. În aceste zile nu este permisă nici apariţia

În timpul campaniei electorale pentru alegerile prezidențiale s-au desfășurat peste 1100 de evenimente publice organizate de concurenții electorali, care au fost monitorizate de peste 1200 de polițiști. Oamenii legii au documentat mai multe abateri, inclusiv informații privind coruperea alegătorilor, distrugerea panourilor electorale, afișe amplasate în locuri neautorizate și semnături false

Pentru cetățenii Republicii Moldova care se vor afla în România pe 1 noiembrie vor fi deschise 13 secții de votare, iar pentru cei care se vor afla în Ucraina – doar două. Toate adresele și regulile de votare pe timp de pandemie au fost publicate pe Facebook de ambasadele Moldovei

Cetățenii Republicii Moldova care locuiesc în stânga Nistrului vor trebui să demonstreze la întoarcere că au votat, pentru a nu fi plasați în carantină obligatorie timp de două săptămâni. Precizările au fost publicate de către autoritățile de la Tiraspol. Astfel, pe 1 noiembrie, la traversarea punctelor de control, doritorii de

Cetățenii Republicii Moldova care se vor afla în SUA pe 1 noiembrie își vor putea exercita dreptul la vot în cadrul alegerilor prezidențiale la una dintre cele 12 secții de votare. Pe teritoriul Statelor Unite vor fi deschise 12 secții de votare pentru moldovenii care vor dori să aleagă președintele

Cetățenii Republicii Moldova care se vor afla în Italia pe 1 noiembrie își vor putea exercita dreptul la vot în cadrul alegerilor prezidențiale la una dintre cele 30 de secții de votare. În capitala Italiei vor fi deschise două secții de votare – în cadrul sediului Ambasadei și în cadrul

Moldovenii care pe 1 noiembrie se vor afla pe teritoriul Federației Ruse își vor putea exercita dreptul în una dintre cele 17 secții de votare deschise în acest scop. Șapte dintre secțiile de votare sunt în Moscova, trei în orașul Sankt Petersburg și câte una în Soci, Lipețk, Tula, Kursk,

Liderul Platformei Demnitate și Adevăr Andrei Năstase a chemat toți bărbații din Republica Moldova să i se alăture pe 1 noiembrie și să se deplaseze la cele 42 de secții de votare deschise pentru alegătorii din stânga Nistrului, pentru a împiedica „fraudarea scrutinului”. Într-o adresare live pe Facebook, politicianul l-a

În cazul în care va fi ales președinte, candidatul Partidului Unității Naționale (PUN) la alegerile prezidențiale Octavian Țîcu îl va propune pe Traian Băsescu, fostul președinte al României, la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Declarația a fost făcută pe 27 octombrie în cadrul dezbaterilor electorale de la TV8. „Îl

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x