Președinta Comisiei Electorale Centrale (CEC), Angelica Caraman, a făcut apel către funcționarii electorali suspectați de implicare în acțiuni de corupere a alegătorilor să colaboreze cu anchetatorii. Declarațiile vin în contextul unor acuzații recente privind coruperea masivă a votanților, suspiciuni care au fost intens mediatizate în ultimele zile. La finalul ședinței
Președintele Consiliului European, Charles Michel, a avertizat marți, într-o scrisoare adresată celor 27 de lideri ai statelor membre UE, că Republica Moldova și Georgia se află într-un moment decisiv pentru parcursul lor european. Michel va conduce joi și vineri ultimul său summit oficial al Consiliului European înainte de a încheia
Ministerul Educației a declarat că nu a îndemnat cetățenii să iasă la vot și să susțină un anumit candidat. Precizarea a fost făcută pe 16 octombrie, urmare a unui „ordin” apărut pe rețelele de socializare. Documentul fals anunța organele locale din domeniul învățământului că angajații din subordine trebuie „fără excepție”
Într-un apel adresat cetățenilor Republicii Moldova, Înaltpreasfințitul Mitropolit Vladimir, a subliniat importanța scrutinului prezidențial din 20 octombrie 2024. El i-a îndemnat pe credincioși să participe la vot, indiferent de viziunile politice, considerând acest act o datorie civică esențială. Mitropolitul a încurajat cetățenii să ia o decizie responsabilă, după o rugăciune
Biroul Politici de Reintegrare a anunțat locațiile unde vor fi deschise secții de votare destinate cetățenilor Republicii Moldova cu locuință în regiunea transnistreană, pentru alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Un număr de 30 de secții de votare vor fi disponibile în 21 de localități situate pe
Comisia Electorală Centrală (CEC) introduce pentru prima dată abțibilduri cu inscripția „Am votat!” pentru alegătorii care își exercită dreptul de vot la alegerile prezidențiale și referendumul republican constituțional din 20 octombrie. Acestea vor înlocui vechea metodă de securizare, care implica aplicarea unei ștampile în documentele de identitate. Noua abordare are
Așa-numitul lider din regiunea transnistreană, Vadim Krasnoselski, a declarat pe 14 octombrie că, indiferent de cine va fi ales președinte al Republicii Moldova, în regiunea transnistreană se așteaptă din partea acestuia capacitatea de dialog și dorința de pace. Krasnoselski a menționat, de asemenea, că nimeni nu va împiedica participarea locuitorilor
Pe 20 octombrie, când în Republica Moldova au loc alegeri prezidențiale și referendumul republican pentru includerea vectorului european în Constituția țării, nu va fi organizat exit-poll – sondaj electoral efectuat imediat ce alegătorii ies din cabinele de vot, scrie IPN. Rodica Sîrbu, șefa Direcției comunicare, relații publice și mass-media a
În răspunsul la solicitarea NewsMaker de a comenta declarația așa-numitelor autorități din stânga Nistrului, CEC a subliniat că sarcina sa este să organizeze alegerile în conformitate cu legea și să asigure condiții pentru ca toți cetățenii Republicii Moldova să poată participa la vot, indiferent de locul unde se află. Reprezentanții
Președintele Platformei DA, Dinu Plîngău, și șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu, au intrat într-un schimb de replici tensionat, după ce Plîngău a acuzat poliția de reținerea abuzivă a trei activiști. Plîngău a susținut că aceștia au fost ținuți la audieri timp de trei ore, lucru pe care