Facebook/Cristina Gherasimov

Moldova ajută UE să combată amestecul Rusiei în alegeri? Gherasimov: Putem contribui cu experiența din ultimele scrutine

Viceprim-ministra pentru Integrare Europeană, Cristina Gherasimov, a declarat că Republica Moldova ar putea contribui la Scutul european pentru democrație – o inițiativă UE care vizează combaterea manipulării informaționale și ingerințelor străine – cu experiența în contracararea amestecurilor externe pe care a căpătat-o în urma scrutinelor din 2024 și 2025. Ea a menționat că țara noastră deja împărtășește statelor-membre ale blocului comunitar expertiza sa în acest domeniu. Precizările au fost făcute în cadrul unei conferințe de presă din 14 noiembrie.

Comisia Europeană a lansat ieri Scutul european pentru democrație – o inițiativă demult așteptată în cadrul Uniunii Europene. (…) Cu ce ar putea contribui Moldova la această inițiativă este anume experiența pe care o aducem din două scrutine electorale – din toamna anului 2024, din toamna acestui an și de la referendumul care a avut loc la fel toamna trecută -, unde am fost supuși unor ingerințe fără precedent din partea Federației Ruse și a interpușilor lor. Această experiență ne-a ajutat să elaborăm un cadru normativ mai puternic, instrumente prin care putem contracara atacurile hibride, atacurile cibernetice la adresa infrastructurii critice a statului. Iar aceste bune practici le punem deja astăzi la dispoziția statelor-membre. Iată această experiență este ce poate aduce și contribui Moldova pentru a consolida și a proteja democrațiile în întreaga Uniune Europeană”, a declarat Cristina Gherasimov.

Comisia Europeană a prezentat pe 13 noiembrie Scutul european pentru democrație, o inițiativă care urmărește stimularea capacității blocului comunitar de a combate manipularea informațională și dezinformarea. Actul va avea la bază trei piloni: protejarea integrității spațiului informațional, consolidarea instituțiilor, alegeri corecte și libertatea mass-media, precum și implicarea activă a cetățenilor în viața democratică.

Unul dintre elementele-cheie ale inițiativei este crearea unui Centru European pentru Reziliență Democratică, care va sprijini schimbul de informații, consolidarea capacităților și cooperarea între statele membre UE.

Comisarul european pentru Democrație, Michael McGrath, a comunicat că statele candidate la aderare, inclusiv Republica Moldova, vor fi parteneri-cheie în activitatea noului Centru și vor avea acces la expertiză și mecanisme, pentru a putea să-și consolideze reziliența democratică.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Profimedia Images

Violențe la protestul oierilor din București. Mai mulți manifestanți s-au îmbrâncit cu jandarmii

Crescători de ovine din România au organizat marți, 15 septembrie, un protest în Piața Victoriei din București, nemulțumiți de restricțiile impuse exporturilor de animale vii și de impactul pestei micilor rumegătoare asupra activității fermelor. Manifestația a degenerat în incidente violente, după ce mai mulți protestatari s-au îmbrâncit cu jandarmii și au aruncat cu diverse obiecte către forțele de ordine. Jandarmii au intervenit de mai multe ori cu gaze lacrimogene pentru dispersarea manifestanților.

Câteva mii de persoane s-au adunat în fața Guvernului pentru a-și exprima nemulțumirea față de problemele din sectorul ovin. Protestatarii susțin că sunt pregătiți să rămână în București mai multe zile dacă revendicările lor nu vor primi un răspuns din partea autorităților, potrivit Digi24.

Tensiunile au escaladat pe parcursul zilei, când o parte dintre participanți au forțat gardurile de protecție și au aruncat cu pietre, sticle și alte obiecte către dispozitivele de jandarmi. Forțele de ordine au folosit în repetate rânduri gaze iritant-lacrimogene și au extras din mulțime mai multe persoane suspectate că instigau la violență. Potrivit autorităților, mai multe persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale, iar un bărbat în vârstă de 72 de ani a fost transportat la spital după ce a acuzat dureri în piept și amețeli.

Din cauza protestului, circulația rutieră în Piața Victoriei și în Pasajul Victoriei a fost blocată temporar, iar mai multe linii ale Societății de Transport București au fost deviate.

Guvernul a anunțat că premierul interimar Ilie Bolojan a luat act de revendicările depuse de reprezentanții crescătorilor de ovine și a discutat cu ministrul interimar al Agriculturii, Tanczos Barna, despre posibile soluții. Executivul a subliniat că respectă dreptul cetățenilor la protest pașnic, însă a condamnat actele de violență produse în timpul manifestației și a făcut apel la calm.

Principalele revendicări ale protestatarilor vizează deblocarea exporturilor de animale vii și măsuri pentru limitarea efectelor pestei micilor rumegătoare asupra fermelor de ovine.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: