Miercuri, 29 octombrie, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, desfășoară consultări cu fracțiunile parlamentare. Primii la consultări au participat reprezentanții fracțiunii Partidului „Democrația Acasă”. Urmare a consultărilor, liderul partidului, Vasile Costiuc, a declarat că fracțiunea nu va susține „Guvernul Munteanu”. Totodată, el a spus că guvernarea nu trebuie
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a prezentat lista tuturor miniștrilor care ar urma să facă parte din viitorul Cabinet. Potrivit acesteia, opt miniștri din Guvernul Recean și-ar putea păstra funcțiile. „Aceasta este echipa împreună cu care voi merge în Parlament pentru a cere votul de încredere al
Premierul desemnat, Alexandru Munteanu, s-a întâlnit pe 27 octombrie cu reprezentanții Congresului Autorităților Locale din Moldova (CALM) pentru a discuta despre reforma administrației publice și consolidarea autonomiei locale. Munteanu susține că primarii sunt „parteneri esențiali” ai Guvernului și că vor continua să lucreze împreună pentru a putea accesa fondurile europene.
Candidatul desemnat la funcția de prim-ministru, Alexandru Munteanu, a anunțat numele a trei noi miniștri care ar urma să facă parte din viitorul Cabinet. Este vorba despre Valeriu Chiveri, Eugen Osmochescu și Andrian Gavriliță, propuși pentru portofoliile Reintegrării, Economiei și Finanțelor. „Completăm echipa guvernamentală cu profesioniști dedicați, cu o vastă
Prim-ministrul desemnat Alexandru Munteanu a anunțat, pe 26 octombrie, numele a trei persoane care au acceptat să facă parte din cabinetul său de miniștri. Potrivit lui Munteanu, este vorba despre: Vladislav Cojuhari, actualul secretar general al MAI, care va prelua funcția de ministru al Justiției; Cristian Jardan, consilier politic în
Prim-ministrul desemnat Alexandru Munteanu a demarat consultări publice cu mediul de afaceri cu privire la domeniul economic. Acesta a anunțat pe 25 octombrie, într-o postare pe Facebook, că a avut o discuție cu aproximativ 100 de reprezentanți ai sectorului. „Am început consultările publice și am avut prima discuție cu circa
Omul de afaceri Alexandru Munteanu a fost desemnat oficial la funcția de prim-ministru al Republicii Moldova. Președinta Maia Sandu a semnat decretul pe 24 octombrie, după consultările cu fracțiunile parlamentare. Șefa statului i-a urat succes viitorului premier în formarea unei garnituri care „să îndeplinească cele mai importante așteptări ale cetățenilor”.
Consiliul Politic Național al Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) s-a întrunit într-o ședință în seara zilei de 23 octombrie, înaintea consultărilor cu șefa statului pentru desemnarea candidatului la funcția de prim-ministru. Potrivit liderului PAS, Igor Grosu, a fost propusă și votată în unanimitate candidatura lui Alexandru Munteanu. Menționăm că PAS
Blocul „Alternativa” va participa la consultările cu șefa statului pentru numirea noului prim-ministru. Declarația a fost făcută de Alexandr Stoianoglo, ales deputat pe listele blocului. Deși apreciază că „avem un candidat la funcția de prim-ministru tehnocrat”, el a adăugat că votul blocului pentru eventualul guvern Munteanu va depinde de programul
Alexandru Munteanu, candidatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) la funcția de prim-ministru, deține cetățenia a trei state: a Republicii Moldova, României și SUA. Munteanu, care este fondatorul Alianței Franceze din Moldova, a spus că, la un moment dat, i s-a propus să devină și cetățean al Franței, însă a refuzat