Oamenii legii vor investiga felul cum s-a desfășurat protestul de duminică organizat de veteranii de război, ținându-se cont de restricțiile privind pandemia de COVID-19. Precizarea a fost făcută pentru NM de către șeful-adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), Alexei Grosu. „Inspectoratul de poliție a inițiat o procedură conform
O femeie care vindea în stradă va fi amendată cu 22 500 de lei pentru încălcarea restricțiilor impuse în contextul pandemiei de COVID-19. Mai exact, aceasta vindea în stradă și a refuzat să se conformeze somațiilor poliției. Întreaga scenă a fost filmată de un martor ocular, care a publicat înregistrarea
Cadavrul copilului de 6 ani din Hîncești a fost depistat abia peste două zile, din cauza faptului că, inițial, părinții au declarat poliției că minorul a fost răpit. Declarațiile au fost făcute de șeful-adjunct al Inspectoratului Național de Securitate Publică (INSP), Alexei Grosu, și șeful Direcției Crime Grave din cadrul