Un concert de caritate dedicat opozantului rus Alexei Navalnîi, decedat în condiții dubioase în februarie, a avut loc pe 4 iunie, în capitala Germaniei, Berlin. Evenimentul s-a desfășurat în ziua când politicianul ar fi împlinit vârsta de 48 de ani. Pe scenă au evoluat mai mulți artiști ruși cu poziție
Memoriile opozantului rus Alexei Navalnîi, găsit mort la mijlocul lunii februarie într-o închisoare din Siberia, în care își ispășea pedeapsa, vor fi publicate. Cartea, care se va numi „Patriot”, va fi lansată în Statele Unite ale Americii. Prima ediție va număra jumătate de milion de exemplare. Cartea va putea fi
Opozantul rus Alexei Navalnîi a fost laureat al Premiului Dresda post-mortem. Informația a fost raportată pe 4 aprilie de Deutsche Welle. Ceremonia de decernare va avea loc în orașul Dresda, Germania, pe 12 mai. Premiul va fi înmânat soției regretatului politician Iulia Navalnaya. Premiul Dresda este acordat, anual, începând din
Consiliul European a impus sancțiuni împotriva a 33 de cetățeni și două entități ruse în legătură moartea opozantului Alexei Navalnîi, despre care liderii Uniunii Europene consideră că a fost omorât de regimul de la Moscova. Măsurile restrictive au fost adoptate în cadrul Regimului global de sancțiuni în domeniul drepturilor omului
După ce a câștigat alegerile prezidențiale, asigurându-și, astfel, un nou mandat, președintele în exercițiu al Federației Ruse, Vladimir Putin, a rostit, pentru prima dată, numele politicianului Alexei Navalnîi, găsit în februarie mort într-o colonie din Siberia, în care își ispășea pedeapsa. Putin a numit moartea opozantului rus „un eveniment trist”,
Văduva opozantului Alexei Navalnîi, care a murit luna trecută într-o colonie rusă din Siberia în care își ispășea pedeapsa, Iulia Navalnîi, le cere țărilor occidentale să nu recunoască rezultatele alegerilor prezidențiale din Rusia, care vor avea loc în câteva zile, și să nu-l recunoască pe Vladimir Putin, care candidează pentru
Sute de persoane au stat în rând pe 3 martie pentru a intra în cimitirul „Borisov” din Moscova, acolo unde a fost înmormântat Alexei Navalnîi, scrie BBC News. Florile aduse de oameni la mormântul opozantului rus aproape că i-au acoperit crucea, fotografia lui Navalnîi deja nu mai poate fi văzută.
Aproximativ 16 500 de persoane au luat parte la procesiunea de la biserica „Утоли моя печали” până la cimitirul „Borisov” din Moscova, unde a fost înmormântat opozantul rus Alexei Navalnîi. Informația a fost raportată pe 2 martie de Agenstvo, cu referire la un raport publicat de organizația de voltuntari care
Vicepreședinta Parlamentului Doina Gherman a comentat vizita bașcanului Găgăuziei Evghenia Guțul la Moscova. Doina Gherman a remarcat că Guțul se află în capitala rusă pe 1 martie, zi în care regretatul opozant Alexei Navalnîi, despre care liderii mondiali consideră că a fost omorât de președintele Vladimir Putin, a fost înmormântat.
Văduva lui Alexei Navalnîi, Iulia Navalnaia, a venit cu un mesaj emoționant pe rețelele de socializare, imediat după ce trupul neînsuflețit al opozantului a fost coborât în mormânt. Navalnaia, care nu a putut să-și ia rămas bun fizic de la soțul său, și-a declarat dragostea veșnică pe platforma X, fosta