ambasada

Solicitanții de cetățenie română vor trebui să aplice apostila pe documentele necesare pentru depunerea dosarului, informează Ambasada României în Republica Moldova. Schimbarea intervine, după ce, printr-o ordonanță de urgență a guvernului au fost duse modificări la legea cetățeniei române nr.21/1991. „Principalul aspect de interes pentru solicitanții de cetățenie română este

Partidul Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM) își îndeamnă susținătorii să fie pregătiți pentru a ieși la proteste. Reacția vine după ce Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea depusă de un grup de deputați socialiști, prin care au solicitat verificarea constituționaității legii prin care terenul fostului Stadion Republican a fost transmis

Un șofer al ambasadei Republicii Moldova în Federația Rusă a fost surpins la punctul de trecere al frontierei Palanca cu un permis de conducere cu semne de falsificare. Incidentul a avut loc pe 7 iunie. Informația a fost confirmată de biroul de presă al Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene

Pe 1 iunie, Consulatul României la Chișinău va funcționa numai pentru înregistrarea și eliberarea actelor pentru copii. Ambasada României a anunțat pe 28 mai că cei mici vor fi așteptați cu dulciuri, baloane și surprize. „Cu prilejul acestei sărbători, Ambasada României în Republica Moldova comunică faptul că, la 1 iunie

Încă patru persoane au fost reținute în dosarul penal cu implicarea transportului diplomatic arondat ambasadei Moldovei la Moscova. Potrivit unui comunicat de presă, reținerile au avut loc în seara de 27 aprilie. Persoanele reținute sunt doi bărbați și două femei, cu vârste cuprinse între 34 și 55 ani. Aceștia erau

Ministerul Afacerilor Externe al Federației Ruse a făcut precizări referitor la procedura de obținere a permisului de intrare temporară pentru cetățenii străini. Despre acest lucru se anunță într-un mesaj al Ambasadei Republicii Moldova la Moscova. Potrivit sursei citate, permisul de intrare se eliberează de către staff-ul operativ, condus de către

Premierul interimar, Aureliu Ciocoi, a primit explicații de la Ambasada Republicii Moldova de la Moscova după ce președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon ar fi înregistrat emisiunea sa săptămânală în incinta ambasadei. Declarații în acest sens au fost făcute în platoul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8. „Din câte a relatat

Guvernul Statelor Unite ale Americii, prin intermediul Ambasadei SUA la Chișinău, a oferit Inspectoratului General al Poliției (IGP), un lot de echipament individual de protecție personală împotriva COVID-19. Donația, în valoare de peste 36 000 de dolari, conține măști, mănuși, dezinfectant și a fost transmisă în sprijinul acțiunilor de prevenire

Marea Britanie urmează să transfere către Republica Moldova aproape jumătate de milion de lire sterline, bani reținuți de pe conturile fiului lui Vlad Filat. Informația a fost comunicată de ambasadorul englez Steven Fisher în cadrul unei întrevederi cu prim-ministrul interimar, Aureliu Ciocoi. Ambasadorul Steven Fisher a anunțat că autoritățile de

Angajații Ambasadei Republicii Moldova în Rusia s-au vaccinat cu preparatul rusesc „Sputnik V”. Informația a fost confirmată pentru NM de către ambasadorul Moldovei în Rusia, Vladimir Golovatiuc. „Să se vaccineze sau nu este alegerea personală a fiecărui om. Confirm că Ministerul de Externe din Rusia le-a propus misiunilor diplomatice acreditate

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x