ani

Deputatul Partidului Socialiștilor (PSRM) Vladimir Odnostalko a anunțat pe 4 august că a sesizat Autoritatea Națională de Integritate (ANI) și Inspectoratul Fiscal de Stat despre mai multe „neconcordanțe și lacune” în declararea veniturilor și intereselor personale ale deputatului Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Mihai Popșoi. În replică, parlamentarul vizat susține

16 persoane au fost reținute în urma perchezițiilor desfășurate pe pacursul zilei de 3 august în dosarul în care este vizată întreprinderea de stat „Metalferos”. Potrivit unui comunicat publicat pe 4 august de Procuratura Generală, printre cei reținuți sunt 4 polițiști din cadrul Direcției Investigare a Fraudelor Economice a INI.

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare a încălcării regimului juridic al conflictelor de interese în privința fostui primar al comunei Răciula din raionul Călărași, Valeriu Cotelea. Acesta este bănuit că, anul trecut, ar fi semnat două contracte de achiziție în valoare totală de peste 35 mii

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința șeful adjunct al Inspectoratului de Poliție Buiucani, Terenti Afanasie. În rezultatul unei sesizări, ANI a inițiat procedura de control asupra averii și a intereselor personale a subiectului și membrilor familiei acestuia, pentru perioada 2011-2018, în cadrul căreia s-au

Primarul satului Colonița, Angela Zaporojan, ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese, informează Autoritatea Națională de Integritate (ANI). Sursa citată notează că în ianuarie 2019, alesul local, care se afla în calitate de primar, și-a angajat fiica în funcția de bibliotecar la Biblioteca din cadrul Centrului de Creație

Directorul Școlii sportive nr.8 din cadrul Direcției Generale Educație, Tineret și Sport a Consiliului municipal Chișinău, Oleg Postolachi, a intrat în vizorul Autorității Naționale de Integritate (ANI). Asta după ce și-a angajat fiul în cadrul instituției în calitate de antrenor de înot și ar fi facilitat ca acesta să obțină

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a inițiat controale și a emis acte de constatare în cazul a 5 persoane, care ar fi admis incompatibilități de funcție și un conflict de interese. Potrivit ANI, un consilier în consiliul sătesc Grigorievca, raionul Căușeni a încălcat regimul juridic al incompatibilităților. Acesta a deținut

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința fostului șef al Inspectoratului Energetic de Stat (IES) care a admis încălcarea regimului juridic al conflictelor de interese. Este vorba despre Iacov Timciuc – fost deputat, ministru al Energeticii între 2001 și 2005 și ministru al Administrației Publice

Primarul municipiului Hâncești, Alexandru Botnari va contesta în instanța de judecată actul emis de Autoritatea Națională de Integritate (ANI), precum că acesta ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său. „Nu sunt de acord cu această decizie. Este doar arenda

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a emis act de constatare în privința primarului municipiului Hâncești, Alexandru Botnari, care ar fi încălcat regimul juridic al conflictelor de interese prin încheierea unui contract de arendă cu fiul său. Potrivit materialelor probatorii din dosar, în ianuarie 2018, alesul local, aflându-se în calitate de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x