ANRE

Pe durata stării de urgență, mărimea plăților pe care vor trebui să le achite consumatorii pentru energie electrică va fi similară cu cea din perioada similară a anului trecut. Precizările au fost făcute de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), marți, 7 aprilie. „În conformitate cu pct. 2 al

La sfârșitul lunii martie, vom afla dacă se va schimba prețul gazelor rusești pentru Moldova. O decizie finală în acest sens, dar și în alte chestiuni va fi aprobată după negocierile cu „Gazprom”. Vadim Ceban, președintele întreprinderii de stat „Moldovagaz”, a menționat într-un interviu pentru NM, de ce Moldova nu

Pe perioada stării de urgență, Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), interzice titularilor de licențe reglementați de Agenție să sisteze (prin deconectare) furnizarea serviciilor prestate și să aplice penalități în cazul neachitării în termen de către consumatorii casnici, a facturilor pentru energia electrică, energia termică, gazele naturale sau apă

Conducerea S.A. Termoelectrica califică drept neîntemeiat procesul-verbal întocmit de Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), privind despre abaterile instituției de la cadrul normativ național. Într-un comunicat de presă publicat miercuri, 18 martie, instituția anunță că va contesta decizia ANRE. „Întreprinderea nu încălcat normele naționale atunci când a calculat plata

SA Termoelectrica a încălcat Regulamentul privind furnizarea energiei termice. Este concluzia Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE), care s-a autosesizat după informațiile apărute în presă, dar și o petiție online semnată de peste 2 600 de persoane, care au semnalat că sumele indicate în facturile pentru energia termică livrată

Majoritatea parlamentară a aprobat, în ședința plenară din 27 februarie, numirea Violinei Șpac în funcția de director al Consiliului de administrație al Agenției Naționale de Reglementare în Energetică (ANRE). Precizăm că la concursul public de selectare a directorului Consiliului de administrație al ANRE s-au înscris opt candidați, însă numai doi

S.A. „Termoelectrica” s-a adresat către Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE), cu propunerea de a menține prețul actual pentru energie termică – 1122 lei/Gcal. Totodată, potrivit estimărilor companiei de stat, tariful la energia electrică ar putea fi diminuat cu circa 30% – de la 159,8 bani/kWh, până la 110

Șefa consiliului de administrație al Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) ar putea deveni Violina Șpac. Candidatura sa a fost selectată de Comisia economie, buget și finanțe și va fi propusă plenului parlamentului pentru aprobare. La ultima etapă a concursului au fost admiși doar doi candidați – Violina Șpac

Majorarea de două ori la rând a prețurilor la benzină și motorină, la începutul acestui an, a provocat nemulțumirea cetățenilor, opziției, apoi și a guvernării. Opoziția a declarat că ar fi vorba despre o înțelegere de cartel, premierul Ion Chicu a dat indicații ca acest lucru să fie verificat. Autoritățile

Surse din cadrul Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică au comunicat pentru NM că tarifele la gaze pentru consumatori ar trebui să fie majorate cu 60-70%. Acest lucru este motivat prin faptul că „Moldovagaz” a acumulat abateri financiare negative în sumă totală de 2,6 miliarde de lei, din cauza tarifelor

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x