apel

Președinta Maia Sandu și-a început duminică, 3 septembrie, vizita de lucru în Regatul Țărilor de Jos cu o întrevedere cu moldovenii care locuiesc în această țară. Șefa statului a abordat, alături de conaționalii noștri stabiliți în Olanda, subiecte de actualitate, precum reformele din economie, justiție, educație și riscurile de securitate

Președintele Asociației Obștești „Dreptul la Dreptate”, Pavel Grigorciuc, a organizat, pe 10 august, o acțiune de protest în fața unei case rezidențiale din municipiul Chișinău, în care susține că ar locui moldoveanul Mihail Răileanu, care ar fi dat în căutare internațională pentru contrabandă. Grigorciuc a cerut, prin intermediul Serviciului 112,

Fostul președinte al Republicii Moldova, în prezent secretar executiv al Partidului Socialiștilor (PSRM), Igor Dodon, anunță că a vrut să facă front comun cu politicianul fugar, Ilan Șor, împotriva partidului de guvernământ Acțiune și Solidaritate (PAS) și a președintei țării, Maia Sandu. Propunerea, însă, a fost refuzată, precizează într-un video

Președintele Nigerului, răsturnat de junta militară, Mohamed Bazoum, a cerut Statelor Unite și altor țări să-l ajute să restabilească ordinea constituțională. Potrivit lui, lovitura de stat ar putea avea consecințe „devastatoare” pentru lume şi ar putea aduce regiunea Sahel sub „influența” Rusiei, prin mercenarii din grupul Wagner, scrie BBC. „În

Una dintre victimele accidentului rutier care a avut loc săptămâna aceasta, lângă centrul comercial Jumbo din Chișinău, se află în stare critică. Femeia trebuie să fie operată și să treacă un curs de reabilitare în Germania, însă familia sa nu dispune de mijloacele financiare necesare pentru aceste lucruri. Astfel, internauții

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene (MAEIE) anunță că niciun cetățean al Republicii Moldova nu a avut de suferit urmare a incendiilor masive care au cuprins insula Rhodos din Grecia. Diplomația de la Chișinău face apel în acest sens către moldoveni să evite călătoriile în zona afectată, iar cei de

Misiunea OSCE în Moldova îi cere Tiraspolului să investigheze „în profunzime” omorul lui Oleg Horjan și să informeze în mod transparent publicul cu privire la rezultatele anchetei. Într-un răspuns oferit la solicitarea NM, serviciul de presă al misiunii a declarat că OSCE în Moldova este disponibilă pentru a facilita interacțiunea

Președinta Maia Sandu a publicat un mesaj în care s-a arătat îngrijorată de starea de sănătate a lui Mihail Saakașvili, după ce în spațiul public au apărut noi imagini în care acesta pare vizibil slăbit. Șefa statului a făcut, din nou, apel public la autoritățile georgiene să-i permită lui Saakașvili

Bunica lui Nahel, tânărul ucis în Franța de un polițist, cere încetarea revoltelor care au început odată cu moartea nepotului ei de 17 ani. Nahel a fost ucis pe 27 iunie de un polițist, după ce nu a răspuns somațiilor de a opri mașina, iar moartea lui a înfuriat întreaga

Șefa statului Maia Sandu susține că Găgăuzia a beneficiat și continuă să beneficieze de proiecte susținute de partenerii de dezvoltare ai Moldovei. Cu toate acestea, potrivit președintei, conducătorii Găgăuziei „uită să spună mulțumesc pentru aceste lucruri”. Maia Sandu consideră aceasta o „lipsă de informare obiectivă” care duce „la o manipulare

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x