Un inspector al Serviciului nerecunoscut de Supraveghere Piscicolă din regiunea transnistreană ar fi fost atacat cu focuri de armă de către trei persoane necunoscute, în apropierea localității Varnița. Incidentul ar fi avut loc în noaptea de 21 spre 22 mai, în Zona de Securitate. Cel puțin asta a declarat copreședintele
Un cetățean străin, în vârstă de 21 de ani, a înjunghiat cu un cuțit un tânăr în incinta Universității Tehnice a Moldovei, amplasată în Chișinău, pe 21 mai. Victima, care la fel nu este cetățean al Republicii Moldova, a fost transportat la spital, iar făptașul a fost reținut. Informațiile au
Nouă persoane au murit, iar alte patru au fost rănite, după ce forțele ruse au atacat cu o dronă de tip „Lancet” un autobuz de rută, în regiunea Sumî, potrivit Poliției Naționale a Ucrainei. Medicii, personalul serviciilor de urgenţă şi poliţia lucrează acum la faţa locului, scrie presa română. Atacul
India a atacat Pakistanul. India susține că loviturile au vizat exclusiv „taberele cunoscute ale teroriștilor”. De cealaltă parte, Pakistanul a lansat un contraatac, în urma căruia s-a raportat doborârea a două avioane de luptă, relatează Meduza. Ambele părți au raportat zeci de morți și răniți. Forțele armate ale Indiei au
Noaptea trecută, capitala Ucrainei a fost atacată cu drone. În trei sectoare ale Kievului s-au înregistrat incendii și distrugeri. Unsprezece persoane au fost rănite, dintre care doi copii. Informațiile au fost comunicate de Serviciul de Stat pentru Situații Excepționale al Ucrainei. Serviciul pentru Situații Excepționale al Ucrainei a anunțat că
Militarii ruși au lansat un atac masiv cu drone „Shahed” asupra Odesei în noapte de 30 aprilie spre 1 mai. Două persoane au fost ucise, iar cinci au fost rănite. Șeful administrației militare a regiunii Odesa, Oleg Kiper, a comunicat că, în urma loviturilor de dronă, au fost avariate blocuri
Elena Lasconi, Crin Antonescu, John-Ion Banu-Muscel, Nicușor Dan, Cristian Terheș Lavinia Șandru și Daniel Funeriu, care sunt candidați la funcția de președinte al României, au participat pe 30 aprilie la o dezbatere electorală la Antena 3 CNN. Concurenții electorali au răspuns la întrebarea cum ar acționa în cazul în care
Președintele Statelor Unite ale Americii, Donald Trump, a reacționat la bombardamentul rusesc de noaptea trecută asupra Kievului. Acesta a declarat că „nu este mulțumit” de atac și că acesta „nu este necesar”. „Nu sunt mulțumit de atacurile rusești asupra Kievului. Nu sunt necesare și au venit într-un moment foarte prost.
Armata rusă a comis pe 23 aprilie un atac asupra orașului Marganeț, regiunea Dnepropetrovsk, Ucraina. O dronă a lovit un autobuz, omorând 9 oameni și rănind încă 42. Șeful administrației militare a regiunii Dnepropetrovsk, Serghei Lîsak, a comunicat că autobuzul din Marganeț transporta angajații unei întreprinderi în momentul în care
Odesa a fost atacată pe 21 aprilie de forțele ruse cu drone, lovind o zonă rezidențială dintr-un cartier dens populat. În urma atacului, au izbucnit incendii, iar mai multe apartamente și infrastructura orașului au fost avariate. Informațiile au fost comunicate de autoritățile locale, care au raportat că trei persoane au