băiat

Starea de sănătate a băiatului de 6 ani, care a supraviețuit după ce a fost electrocutat într-un parc din Chișinău, s-a îmbunătățit. Dacă pe 19 iulie, copilul era în stare gravă și se afla în secția de reanimare, atunci pe 22 iulie el se află în secția de Neurologie, unde

Polițiștii au încercuit locația din sectorul Botanica, unde pe 18 iulie doi copii au fost electrocutați iar ulterior unul din ei a murit. Potrivit imaginilor NewsMaker, oamenii legii sunt la fața locului. Între timp, Primăria capitalei a declarat pentru NewsMaker că a luat „măsuri imediate de securizare” și că în

Băiatul de 6 ani, electrocutat în timp ce se juca într-un parc din Chișinău, se află în stare gravă la spital, dar stabilă. Informația a fost comunicată pentru NewsMaker de purtătorul de cuvânt al Institului Mamei și Copilului, unde a fost internat minorul. Copilul a fost transferat în secția de

Un copil de 1 an și 7 luni a decedat în raionul Ștefan Vodă. Minorul s-a ascuns sub o mașină care staționa la poarta familiei sale, ulterior șoferul automobilului a pornit vehiculul și abia după câțiva metri parcurși a sesizat prezența copilului. Minorul a decedat pe loc. Informația a fost

Un copil de 11 ani a ajuns la spital, după ce peste el s-a prăbușit o poartă de fotbal cu panou de baschet atașat. Cazul a avut loc la Tiraspol, în curtea unei case din zona unui centru comercial, scrie presa din regiune. Se menționează că poarta ar fi căzut

Un băiat de 17 ani risca să se înece în lacul de pe teritoriul parcului „Valea Trandafirilor” din Chișinău. Cazul a avut loc duminică, pe 26 mai. Acesta, împreună cu un alt tânăr, a decis să meargă la scăldat și să intre în apa lacului. Ulterior nu a fost în

Un bărbat înarmat cu o sabie a atacat mai mulți trecători și polițiști lângă o stație de metrou din Londra. Cazul a avut loc în dimineața de 30 aprilie. Un băiat în vârstă de 13 ani s-a stins din viață la scurt timp după atac, la spital. Alte patru persoane

Polițiștii din Chișinău au fost alertați că un copil, în vârstă de 8 ani, s-ar fi împușcat mortal cu arma tatălui său. Cazul a avut loc în seara zilei de 25 aprilie în sectorul Ciocana al capitalei, în timp ce părinții minorului ar fi ieșit afară. Potrivit oamenilor legii, tatăl

Un băiat în vârstă de 23 de ani a murit pe terenul de fotbal, în comuna Ciorescu din municipiul Chișinău. În timpul unui meci din data de 17 aprilie, tânărului i s-a făcut rău ulterior s-a decis că va fi schimbat cu un alt jucător. În momentul în care ieșea

Un băiat de 4 ani a căzut de la etajul cinci al unui bloc de locuit din Dubăsari. Minorul a rămas în viață. A fost operat de urgență. Acum, el se află la terapie intensivă, starea lui este apreciată ca fiind gravă. Copilul a suferit o rană deschisă la cap

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x