Ministrul Afacerilor Interne Ana Revenco a avut o discuție cu primarul capitalei Ion Ceban despre siguranța circulației rutiere. Potrivit unui comunicat de presă din 9 septembrie, aceasta a menționat că își dorește o colaborare cu Primăria Chișinău și l-a invitat pe edil la MAI. La rândul său, edilul a menționat
Construcția unui bloc de apartamente, care urma să fie ridicat la inersecția străzilor Dosoftei și Lazo din capitală, va fi suspendată pentru ca autoritățile să verifice dacă actele prin care a fost autorizată construcția corespund cu proiectul propriu-zis. Anunțul a fost făcut de primarul Ion Ceban, care susține că în
Centrul COVID-19, amplasat pe teritoriului centrului expozițional „Moldexpo” din capitală, devine tot mai solicitat din cauza numărului mare de îmbolnăviri cu COVID-19. Potrivit primarului Ion Ceban, peste jumătate din locurile disponibile în secția Terapie Intensivă erau ocupate în data de 2 septembrie. Comisia extraordinară de sănătate publică Chișinău urmează să
De Ziua Limbii Române, președintele Partidului Socialiștilor (PSRM) Igor Dodon a adresat un mesaj de felicitare, în cadrul căruia a îndemnat cetățenii Republicii Moldova să își iubească limba, pe care o numește „moldovenească”. În ajun, primarul capitalei Ion Ceban, care și-a suspendat calitatea de membru al PSRM, pe durata exercitării
Autoritățile municipiului Chișinău au elaborat „Planul de răspuns și control al sistemului de sănătate din municipiul Chișinău la infecția de coronavirus de tip nou”. Pe pagina sa de Facebook, primarul capitalei Ion Ceban a menționat că planul strategic „poate fi preluat ca bază la nivel național de către Ministerul Sănătății”.
În trei zile ale maratonului ,,Hai la școală în siguranță”, organizat de municipalitate la Centrul de vaccinare, s-au imunizat 967 persoane. Datele au fost prezentate în cadrul ședinței Primăriei capitalei din 23 august. Potrivit autorităților, rata de vaccinare a angajaților din instituțiile educaționale în Chişinău constituie peste 75%. Comisia locală
A fost suplimentat numărul de locuri în cadrul Centrului COVID-19 de la Moldexpo, singura instituție medicală municipală în acest moment pentru internarea pacienților cu SARS CoV-2. Potrivit primarului capitalei Ion Ceban, au fost activate trei secții cu 200 paturi și 18 paturi de terapie intensivă și reanimare. Edilul a atras
Primăria capitalei este gata să pună la dispoziția producătorilor de vinuri orice locație din oraș, pentru desfășurarea Zilei Naționale a Vinului, marcată, anual, în luna octombrie. Primarul mun. Chișinău Ion Ceban a discutat subiectul cu producătorii, în cadrul unei ședințe din 18 august. Edilul a precizat că decizia cu privire
Cele cinci autobuze noi de model ISUZU, achiziționate recent de municipalitate, au fost lansate pe rute, astăzi, 14 august. „Autobuzele au pornit pe ruta nr.5, nr.19 și nr.26, unde se atestă insuficiență acută de transport”, a spus primarul mun. Chișinău, Ion Ceban. Autobuzele sunt fabricate în anul 2021 și au
În preajma parcului „Alunelul” din sectorul Buiucani va fi amenajată o parcare auto cu o capacitate de 40 de locuri, informează Primăria Chișinău. Lucrările vor dura circa o săptămână, iar cheltuielile sunt suportate de municipalitate. Spațiul prevăzut pentru parcare a fost îngrădit și urmează a fi efectuate lucrări de asfaltare,