UNIAN

Delegația Moldovei își prelungește vizita la Moscova. Negocierile pe tema gazelor vor continua și vineri

Delegația Republicii Moldova, din care fac parte vicepremierii Andrei Spînu și Vladislav Kulminski, va rămâne la Moscova mai mult decât s-a preconizat inițial. Asta deoarece discuțiile pe tema furnizării gazelor naturale vor continua și vineri. Informația a fost confirmată pentru NM de către președintele Consiliului de Administrație al „Moldovagaz” Vadim Ceban, în seara de 21 octombrie.

Potrivit Marianei Sari, consilierul vicepremierului Vladislav Kulminski, discuțiile cu partea rusă pe tema gazelor urmau să se încheie joi, 21 octombrie. Portalul Kommersant scrie că delegația Moldovei a avut o întrevedere cu șeful-adjunct al administrației prezidențiale de la Moscova, Dmitri Kozak, precum și cu reprezentanții Gazprom.

„Părțile nu au reușit să pună punctul pe i în subiectul despre gaz, iar delegația moldovenească, care preconiza să zboare la Chișinău în seara de joi, a fost nevoită să își schimbe planurile și să se rețină în capitala Rusiei. Discuțiile vor continua și vineri”, se arată în materialul publicat de jurnaliștii din Rusia.

Contactat de NM, directorul Moldovagaz, Vadim Ceban, care, la fel, participă la negocieri, a confirmat că discuțiile pe tema contractului pe termen lung pentur lvirarea de gaze naturale vor continua și vineri.

***

Amintim că, pe 13 octombrie, a fost declarată stare de alertă pe piața gazelor naturale, după ce autoritățile nu au reușit să încheie un nou contract cu Gazpromul. Contractul precedent dintre Gazprom și Moldovagaz urma să expire în data de 30 septembrie. La începutul lunii octombrie, părțile au convenit să prelungească înțelegerea cu o lună, însă la un preț de $790 pentru 1000m3 de gaz, și nu de $200, cum prevedea acordul precedent. Totuși, viceministrul Andrei Spînu a dat asigurări că pentru consumatori nu se va face simțită modificarea de preț.

Pe 11 octombrie, în urma discuțiilor cu reprezentanții Gazprom din cadrul Forumului Internațional al Gazelor, care s-a desfășurat la Sankt Petersburg, ministrul Andrei Spînu a susținut o conferință de presă. Oficialul a precizat că prețul stabilit pentru luna octombrie ar fi „nejustificat și nerealist” pentru Moldova. De asemenea, acesta a menționat că se caută soluții alternative.

Reprezentanții Ministerului Infrastructurii și Dezvoltării Regionale au confirmat pentru NM că Moldova poartă discuții, în paralel, cu reprezentanții Gazprom, dar și cu autoritățile din România, pentru asigurarea volumului necesar de gaz pentru țara noastră, la un preț cât mai avantajos.

Pe 19 octombrie, vicepremierul Andrie Spînu a efectuat o vizită de lucru în Polonia. Acesta s-a întâlnit inclusiv cu ministrul Energiei de la Varșovia, Piotr Naimski. Oficialii au discutat despre un parteneriat pe termen lung în furnizarea gazelor naturale din Polonia.

Pe 20 octombrie, o delegație din care fac parte vicepremierii Vladislav Kulminski și Andrei Spînu, dar și directorul Moldovagaz Vadim Ceban au ajuns la Moscova. Aceștia au precizat că au drept scop încheierea unui contract pe termen lung între Moldovagaz și Gazprom.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

screenshot

Autostradă, o nouă linie electrică, drumuri: cum Guvernul va „construi Moldova” în următorii ani, din banii UE

Termoficarea modernă în Chișinău, eficiența energetică a clădirilor din Moldova, construcția unei a doua linii electrice de înaltă tensiune de 330 kV între stația electrică Bălți și hidrocentrala Dnestrovsk din Ucraina, precum și construcția primelor porțiuni ale autostrăzii Ungheni-Chișinău se numără printre cele 19 proiecte prezentate de Guvern, pe 29 octombrie, în cadrul planului „Construim Moldova”. Principala sursă de finațare a acestora este Planul de Creștere al UE pentru R. Moldova. Premierul Vasile Tofan a declarat că proiectele se află în stadii diferite de implementare, unele sunt avansate, în timp ce altele sunt abia la început, în etapa studiilor de fezabilitate tehnică. În context a fost lansat un site dedicat acestor proiecte, care prezintă în regim real progresul înregistrat.

„Sunt 19 proiecte majore pe care le-am prioritizat ca și Guvern: în energie, drumuri, educație, irigație, sănătate, economie digitală. (…) Planul de Creștere a UE este sursa principală de finanțare a acestor proiecte: livrăm reforme și, ca rezultat, primim bani pentru aceste finanțări. Proiectele sunt în stadii diferite, unele din ele – avansate, unele din ele abia la început, la faza de fezabilitate tehnică”, a comunicat premierul.

Referindu-se la proiectele din energie, Tofan a vorbit despre „termoficarea modernă în Chișinău”, menționând că „aproximativ 20% din toată energia termică se pierde în rețea” și că „sunt prea multe țevi învechite care ne costă pe noi toți în tarif”. „Ne propunem să reparăm. Aceste conducte îmbătrânite, care n-au fost reparate de zeci de ani, (…) acolo trebuie să lucrăm. (…) Soluția este ca să modernizăm circa 24 de km de rețea, să construim în centru un rezervor gigantic termic, care ar fi ca o baterie termică, unde stocăm căldura și, atunci când cererea este mare, să o putem livra în rețea. Plus la asta, 12 centrale termice descentralizate cu o capacitate totală de circa 11 megawați, care să fie inclusiv alimentate pe biomasă, pentru că avem foarte multe resturi agricole care sunt aruncate și nu sunt folosite. (…) Rezultatul estimat – circa 4,5 de milioane de metri cubi de gaz economisiți”, a declarat premierul. Aceste proiectele sunt planificate să fie finalizate în perioada 2030-2034.

Tofan a vorbit și despre eficiența energetică a clădirilor, adăugând că „o clădire în Moldova cheltuie de două ori mai multă energie per metru pătrat pentru a fi încălzită, decât în Europa”. Potrivit site-ului „Construim Moldova”, se intenționează renovarea energetică a peste 40 de clădiri publice. Acest proiect este planificat să fie finalizat în anul 2032.

În ceea ce privește linia electrică Bălți-Dnestrovsk, Tofan a spus că „vor fi circa 90 de km de linie cu o capacitate de transmisie de 500 de megawați”. „Și foarte important, ne va permite să importăm energie din Ucraina atunci când aceasta va fi, de exemplu, mai ieftină acolo decât în România, și ne va permite să exportăm energie în Ucraina”, a adăugat premierul. Potrivit site-ului „Construim Moldova”, se intenționează construcția unei a doua linii electrice de înaltă tensiune de 330 kV între stația electrică Bălți și hidrocentrala Dnestrovsk din Ucraina – circa 90 km pe teritoriul Moldovei. Acest proiect este planificat să fie finalizat în anul 2030.

În ceea ce privește construcția autostrăzii Ungheni-Chișinău, potrivit site-ului „Construim Moldova”, pentru acest proiect, la moment, se elaborează studiul de fezabilitate. În 2027–2028 urmează procesul de achiziții și lansarea lucrărilor. Termenul de finalizare este al treilea trimestru al anului 2031. 

Ce ține de proiectul privind un nou terminal la aeroportul din Chișinău, în prezent se identifică sursele de finanțare a proiectului. Acest proiect este planificat să fie finalizat în anul 2031.

În ceea ce privește centura Chișinăului, sectorul II, despre care ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Vladimir Bolea, a declarat că „vine de la Ialoveni și se termină la Sculeanca”, se finalizează studiul de fezabilitate. Proiectul tehnic urmează să fie elaborat în 2027, iar lucrările vor începe în 2028. Acest proiect este planificat să fie finalizat în trimestrul I al anului 2032.

Referindu-se la proiectul de construcție a Spitalului Regional Bălți, ministrul Sănătății, Alexandru Gasnaș, a declarat că „suntem în procesul tehnic și de design al spitalului”. Potrivit site-ului „Construim Moldova”, construcția este planificată să înceapă în 2029. Acest proiect este planificat să fie finalizat în trimestrul III al anului 2032.

***

Planul de Creștere pentru Republica Moldova este un pachet de sprijin financiar al Uniunii Europene în valoare de până la 1,9 miliarde de euro pentru perioada 2025–2027, destinat accelerării reformelor, creșterii economice și apropierii Republicii Moldova de piața unică europeană. Este cel mai mare pachet de sprijin financiar acordat de UE Republicii Moldova de la independență.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: