cetățenie prin investiție

Compania Henley & Partners, partenerul guvernului Republicii Moldova în implementarea programului „Cetățenie prin investiție” a venit cu o reacție fața de decizia parlamentului de a prelungi moratoriul asupra programului. Aceștia și-au exprimat îngrijoarea pentru cele 20 de cereri depuse de investitori și au declarat că așteaptă ca guvernul să reia

Proiectul de lege privind instituirea moratoriului asupra programului „Cetățenie prin investiție” a fost votat în prima lectură. O decizie în acest sens a fost luat la ședința legislativului, astăzi, 28 februarie. Proiectul prevede instituirea moratoriului, până la 1 ianuarie 2021, asupra recepționării cererilor noi de dobândire a cetățeniei Republicii Moldova

Guvernul Republicii Moldova a instituit moratoriu până la 1 ianuarie 2021 asupra programului „Cetățeniei prin investiție”. O decizie în acest sens a fost luat la ședința executivului, astăzi, 26 februarie. Menționăm că moratoriul privind dobândirea cetățeniei prin investiție a fost instituit începând cu 23 august, pe o perioadă de patru

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x