Alte două formațiuni politice riscă dizolvarea, după ce nu au respectat obligația legală de a prezenta rapoartele privind gestiunea financiară. Este vorba despre Partidul Socialist din Moldova și Partidul Politic Forța de Alternativă și de Salvare a Moldovei, care nu au depus rapoartele în conformitate cu cerințele legale. În cazul
Vladimir Plahotniuc este vizat într-un nou dosar penal, deschis în Republica Moldova. Fostul lider democrat este cercetat acum și pentru fals în acte. Precizările au fost făcute de procurorul de caz, Alexandru Cernei, în cadrul ședinței de judecată din 20 ianuarie. Acuzatorii au cerut, astăzi, prelungirea arestului pe numele fostului lider
Un lot de ceai importat a fost oprit la frontiera Republicii Moldova și returnat producătorului, după ce analizele de laborator au arătat depășiri ale limitelor admise de pesticide. Potrivit Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor, produsul nu a ajuns pe piață, astfel încât sănătatea consumatorilor nu a fost pusă în pericol.
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Chișinăul face ultimii pași spre ieșirea din CSI— Prima ședință a deputaților din sesiunea de primăvară, pe 2 februarie— Gheorghe Gonța cere procuraturii să o audieze pe Maia Sandu— Prezența gândacilor, semnalată și în alte cămine. Care
Integritatea deputaților din Parlament urmează să fie evaluată, iar activitatea Legislativului să devină mai transparentă, după ce astăzi, 20 ianuarie, a fost lansată Carta Parlamentului Curat 2025. Anunțul a fost făcut de speakerul Parlamentului, Igor Grosu. Potrivit oficialului, aceste modificări vizează îmbunătățirea regulamentelor de funcționare ale Parlamentului. „Pentru această legislatură,
Peste 400 de oficiali, oameni de afaceri și reprezentanți ai administrației publice centrale și locale din România, Republica Moldova și Ucraina s-au reunit, pe 20 ianuarie, la Chișinău, la o conferință de nivel înalt dedicată parteneriatului pentru reconstrucția Ucrainei. În cadrul evenimentului a fost constituită Camera de Comerț Trilaterală România–Ucraina–Moldova
La Muzeul Național de Istorie din Chișinău a fost prezentat noul „Traseu al ceramicii”, cu o lungime de 635 de kilometri, care conectează monumente istorice și ateliere meșteșugărești active din întreaga țară. Vizitatorii pot descoperi nu doar ceramică tradițională, ci și creații unice, precum ceramica cu cristale crescute manual –
Un bărbat de 34 de ani a fost condamnat la 12 ani de închisoare, după ce a șantajat o femeie timp de șase ani, obținând de la aceasta peste 34.000 de euro prin 93 de transferuri bancare, sub amenințarea publicării imaginilor intime. Sentința a fost pronunțată de instanță, la solicitarea
Un militar prin contract al Armatei Naționale a fost rănit astăzi, 20 ianuarie, după ce s-a produs o împușcătură cu arma din dotare, în timp ce se afla la serviciu într-o unitate militară din garnizoana Florești. Anunțul a fost făcut de Ministerul Apărării al Republicii Moldova. Incidentul a avut loc
Piața imobiliară din Chișinău a înregistrat anul trecut una dintre cele mai puternice scăderi din ultimii ani: vânzările de apartamente s-au diminuat cu peste 60%. NewsMaker a analizat cauzele acestui declin și dacă este de așteptat ca prețurile locuințelor să scadă. Ce se întâmplă pe piața locuințelor? În 2025, vânzările