Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Candidatul la funcția de premier are trei cetățenii, dar ar fi putut avea patru— Aplicarea TVA de 20% la importul mașinilor ar urma să se amâne?— Moldova va avea un nou ministru al Sănătății— Fermierii vor consultări,
Până în primăvara anului 2026, autoritățile vor pregăti stația de unde pasagerii aeroportului din Chișinău ar putea fi transportați cu trenul către centrul capitalei. Tot până atunci, vor fi întreprinse acțiuni pentru ca viteza medie a trenului pe acest tronson să ajungă la 50 km/h. Informațiile au fost comunicate de
Toamna aceasta poartă parfumul unui eveniment unic. În aproximativ zece zile, scena Teatrului Național de Operă și Balet se va transforma într-un univers al mișcării, al culorii și al emoției. Baletul Național „JOC” aniversează 80 de ani de la fondare, o vârstă nobilă pentru un ansamblu care a crescut generații
Pe 1 și 2 noiembrie, Festivalul Animest Chișinău deschide porțile lumii animației pentru cei mai tineri spectatori, prin atelierele Minimest, dedicate copiilor cu vârste între 8 și 13 ani. Găzduite de Centrul Național de Inovații Digitale în Educație „Clasa Viitorului” (str. Ion Creangă nr. 1), atelierele le oferă participanților ocazia
Republica Moldova va lua parte la primul Forum al Extinderii Uniunii Europene, care se va desfășura pe 18 noiembrie, la Bruxelles, la inițiativa Comisiei Europene. Evenimentul va aduna lideri europeni, reprezentanți ai țărilor candidate și experți în politici publice, pentru a discuta despre viitorul Uniunii și despre procesul de extindere.
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Viitor incert pentru școala de management în sănătate publică— Moldova a transmis comisiei europene raportul privind calitatea carburanților— Plahotniuc rămâne în arest încă 30 de zile— Ședința în dosarul partidului „Inima Moldovei”, amânată pentru noiembrie— Ion Ceban
Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va solicita retragerea gradului didactic al fostei directoare a grădiniței nr. 32 din Chișinău, Dina Pavaleanu, condamnată pentru corupție. Anunțul a fost făcut de ministrul Dan Perciun, pe 20 octombrie. Oficialul susține că subiectul va fi examinat în cadrul următoarei ședințe a Consiliului de Etică
Cele mai importante știri din Moldova și din lume în noua ediție NewsMaker!— Maia Sandu îl amenință cu judecata pe Gheorghe Gonța— Încă o ședință în dosarul „Eurasia” a fost amânată— Ședința în dosarul partidului „Inima Moldovei”, amânată pentru noiembrie— Bruxelles-ul discută o aderare în două etape pentru Moldova și
La Aeroportul Internațional „Eugen Doga” din Chișinău, dimineața zilei de 17 octombrie, a fost declanșată o alarmă din cauza unui bagaj suspect. Pasagerii și personalul au fost evacuați, înregistrarea zborurilor a fost suspendată temporar, iar la fața locului au sosit poliția de frontieră și unitățile speciale ale MAI. Potrivit martorilor,
Riscul unei crize energetice în Transnistria a fost, deocamdată, evitat. După două săptămâni de restricții, regiunea primește din nou gaze – până la 3 milioane m³ pe zi. Acest lucru va permite reluarea furnizării apei calde și începutul sezonului de încălzire. Președintele interimar al Consiliului de administrație al „Moldovagaz”, Vadim