Chișinău

Marșul solidarității – Pride 2024 – în susținerea comunității LGBT, care a avut loc pe 16 iunie la Chișinău, a stârnit reacții în mediul activist, dar și printre internauți. Moldova.org a atras atenția că la eveniment unii au venit cu pancarte de susținere a Palestinei. Acestea, potrivit sursei, au trezit

Compania aeriană Wizz Air lansează trei curse noi de la Aeroportul Internațional Chișinău. Din toamnă, pasagerii vor putea zbura direct spre Viena, Varșovia și Abu Dhabi. Informația a fost comunicată de ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale Andrei Spînu. Pe 4 iulie, Spînu a anunțat despre trei noi destinații de la

Baza de date globală Numbeo a prezentat un clasament al celor mai scumpe orașe din Europa. Primele două locuri au revenit orașelor elvețiene Geneva și Zurich. Pe locul trei este Reykjavik (Islanda), pe locul patru – Oslo (Norvegia) și pe cinci – Londra. În clasament figurează și Chișinăul care se

Laura Codruța Kovesi, șefa Parchetului European, va ajunge în perioada următoare la Chișinău. Vizita va avea loc în luna iulie curent sau în septembrie. Anunțul a fost făcut de premierul Dorin Recean. La emisiunea Secretele Puterii de la Jurnal TV, Dorin Recean a spus că a convenit cu Laura Codruța

Circa 2 500 de elevi din toate raioanele țării vor vizita obiectivele turistice din Chișinău, până pe data de 18 august, în cadrul unui program lansat de Guvern. Elevilor le va fi organizată inclusiv o excursie la Președinție și Parlament, iar la finalul zilei vor merge la un cinematograf din

Un băiat de 18 ani și-a pierdut viața după ce mașina la volanul căreia se afla s-a izbit într-un copac. Iar doi pasageri din interiorul vehiculului au fost răniți, fiind transportați la spital. Cazul a avut loc la Chișinău, pe 2 iulie. Informațiile au fost raportate de Inspectoratul General al

Cea de-a treia reuniune a Trilateralei România-Moldova-Ucraina la nivelul miniștrilor afacerilor externe va avea loc la Chișinău, la sfârșitul acestei săptămâni. Ministrul de Externe al Moldovei, Mihai Popșoi, cel al României, Luminița Odobescu, și cel al Ucrainei, Dmitro Kuleba, vor discuta despre colaborarea celor trei țări în domeniul energetic și

Medicii de pe ambulanță au fost alertați să intervină la o terasă din Chișinău. Patru minori, cu vârste între 12 și 15 ani, s-au intoxicat după ce ar fi consumat droguri. Două echipe medicale au ajuns la fața locului. Minorii au fost găsiți slăbiți, cu uscăciuni în gură, dar și

Reprezentanții Aeroportului Chișinău au dat asigurări pe 1 iulie că pe teritoriul aerogării sunt locuri disponibile de parcare. Precizarea a fost făcută după ce presa a publicat, în dimineața zilei, imagini de la Aeroport cu un cetățean nemulțumit că „jumătate” din parcare, unde se află automobile cu numere de înmatriculare

Un nou marcaj rutier la Chișinău. Acesta, denumit „covorul roșu”, se regăsește pe 4 străzi. Potrivit autorităților capitalei, marcajul este trasat pe carosabil, în fața trecerilor de pietoni, pentru a atrage atenția șoferilor și a spori siguranța pietonilor. Marcajul ar avea un material special cu o suprafață abrazivă. Asemenea marcaje,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x