Chișinău

16 autobuze articulate de model „Solaris Urbino 18”, care au fost procurate de Primăria Chişinău la sfârşitul anul 2022, au fost livrate în Moldova. În prezent, vehiculele din Suedia sunt testate tehnic, iar în scurt timp vor fi puse pe rute. Potrivit primăriei Chișinău, noile autobuze sunt dotate cu: ▪️

Asociația Forța Fermierilor a anunțat că din 19 iunie agricultorii vor relua protestele, inclusiv în Chișinău. Luni, o parte din fermieri se vor deplasa în capitală cu tehnica agricolă. Potrivit organizației, decizia de a reîncepe acțiunile de protest vine după ce negocierile cu Guvernul privind rezolvarea crizei din sectorul agro,

Premierul Dorin Recean a declarat că prioritatea Guvernului său este digitalizarea proceselor în toate domeniile pentru ca cetățenii să aibă acces rapid la informații și serviciile necesare. Prim-ministrul a menționat, de asemenea, că digitalizarea serviciilor guvernamentale va facilita procesele administrative și va reduce birocrația, ceea ce va duce la îmbunătățirea

Copilul de doi ani, care a căzut în gol de la etajul opt al unu bloc de locuit din Chișinău, se află în comă de gradul III. Declarația a fost făcută de purtătorul de cuvânt al Institutului Mamei și Copilului, Maxim Cazacu, pentru ProTV. Cazacu susține că minora este internată

Poliția Republicii Moldova a fost alertată în cursul zilei de 14 iunie, cu privire la existența unor obiecte explozibile în mai multe locații capitală. Au fost vizate, inclusiv, toate judecătoriile Chișinău, precum și sediul Aeroportului Internațional Chișinău. Purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției (IGP) a declarat pentru NM

Bărbatul care ar fi lăsat un pachet suspect, cu un telefon mobil pe el, într-o bancă comercială din Chișinău, iar apoi a fugit, a fost reținut de oamenii legii. Informația a fost confirmată pentru NM de purtătoarea de cuvânt a Inspectoratului General al Poliției (IGP), Diana Fetco. Potrivit sursei, a

Un copil se zbate între viață și moarte, după ce a căzut de la etajul 8 al unui bloc de locuit. Cazul a avut loc în sectorul centrul al municipiului Chișinău, anunță Inspectoratul General al Poliției. Potrivit polițiștilor, copila ar fi căzut după ce s-a urcat pe pervaz, geamul fiind

Prim-ministrul Dorin Recean și ambasadorul Australiei în Republica Moldova, cu reședința la Kyiv, Bruce Edward au avut o întrevedere pe 12 iunie. Oficialul australian se află într-o vizită oficială la Chișinău. În cadrul discuțiilor, părțile au discutat despre dinamizarea dialogului moldo – australian și perspectivele de intensificare a relațiilor economice

În Republica Moldova va apărea o nouă instanță de judecată, care se va ocupa de cazurile de corupție: Tribunalul Anticorupție. Anunțul a fost făcut, pe 13 iunie, de administrația prezidențială, care a precizat că deocamdată proiectul este în stadiul de concept și că este deschisă pentru comentarii și dezbateri. Instanța

Un avocat, cercetat pentru depunarea unui denunț și declarații false, refuză să se conformeze cerințelor organelor de drept. Procuratura Anticorupție a anunțat că, din februarie 2022, au fost dispusă de 12 ori aducerea silită a avocatului la sediul instituției pentru a i se înainta învinuirea, însă acesta a refuzat să-și

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x