Colaj NM

FOTO/VIDEO „Încă o bătălie câștigată“. Marcela Paladi a revenit în Moldova și a fost întâmpinată cu surprize la Aeroport

Marcela Paladi, tânăra care a rămas fără ambele picioare în urma accidentului de pe Viaduct, a revenit în Republica Moldova și a fost întâmpinată cu surprize la Aeroport. Ea a publicat mai multe imagini pe rețelele de socializare. Menționăm că Marcela Paladi a fost în Germania, acolo unde a beneficiat de proteze de ultimă generație și a învățat să facă primii pași, din nou. 

Din imaginile postate de tânără, angajații Aeroportului au întâmpinat-o cu flori. Acasă, Marcela a fost întâlnită de părinți și animalele de companie.

Tânăra a mulțumit pe rețelele de socializare angajaților Aeroportului pentru surpriza de „Bun venit acasă”, dar și companiei aeriene care a efectuat zborul: „Vă mulțumim pentru surpriza de „Bun venit acasă”, vă mulțumim pentru receptivitate și pentru ajutorul acordat pe teritoriul aeroportului. FlyOne mulțumim pentru zborul lin și siguranță, mulțumim echipajului pentru confortul oferit”.

„Deci, încă o bătălie câștigată”, a ținut să adauge Marcela Paladi, pe online.

Amintim că accidentul de pe viaduct s-a produs în noaptea de 5 spre 6 februarie curent. Marcela Paladi era pasager într-o mașină implicată într-un alt accident rutier. Tânăra intenționa să pună triunghiul reflectorizant, când a fost lovită în plin de o mașină. În acea noapte, medicii i-au amputat picioarele. Marcela Paladi a fost internată trei săptămâni la Institutul de Medicină Urgentă.

La sfârșitul lui aprilie, Marcela a anunțat că se află, împreună cu sora sa, în drum spre Germania, acolo unde urmează să beneficieze de proteze de ultimă generație. Pe 2 iunie, tânăra a publicat un video, în care demonstra cum încearcă să învețe să meargă din nou cu noile proteze.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

noi.md

CEC a modificat lista partidelor care pot participa la alegerile din Găgăuzia. Ce formațiune a fost inclusă în cursă

Comisia Electorală Centrală (CEC) a inclus Partidul Politic Popular Găgăuz, condus de Nicolae Dudoglo, în lista partidelor care pot participa la alegerile locale noi și referendumul local din 1 noiembrie, precum și la alegerile regionale din 15 noiembrie. Decizia a fost luată în cadrul ședinței CEC din 18 septembrie.

CEC a modificat trei hotărâri referitoare la lista formațiunilor politice care au dreptul de a participa la cele două scrutine. În urma modificărilor, Partidul Politic Popular Găgăuz a fost inclus în lista formațiunilor eligibile.

În cadrul aceleiași ședințe, CEC a aprobat și modificări privind Consiliul Electoral Central al Găgăuziei, constituit pentru organizarea și desfășurarea alegerilor regionale din 15 noiembrie. Comisia a decis degrevarea și convocarea unor membri ai consiliului și a aprobat statul de personal al aparatului de lucru al acestuia.

Totodată, CEC a autorizat desfășurarea unui sondaj de opinie publică de către compania „MAGENTA CONSULTING”. Sondajul va putea fi realizat în perioada 21 septembrie – 18 octombrie, în perioada electorală a alegerilor regionale din 15 noiembrie.

De asemenea, 14 persoane din partea Asociației obștești „Promo-LEX” au fost acreditate în calitate de observatori naționali pentru monitorizarea alegerilor locale noi și a referendumului local din 1 noiembrie.

Amintim că, pe 1 noiembrie, vor avea loc alegeri locale în satele Cairaclia și Novosiolovca din raionul Taraclia, în orașul Costești din raionul Rîșcani, în satul Hăsnășenii Mari din raionul Drochia, precum și în satele Tomai și Chirsova din Găgăuzia. În satul Delacău din raionul Anenii Noi va fi organizat un referendum local.

Pe 15 noiembrie, în Găgăuzia vor avea loc alegerile pentru funcția de bașcan al autonomiei și alegerile pentru Adunarea Populară a Găgăuziei.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: