Noua guvernatoare a Băncii Naționale a Moldovei (BNM), Anca Dragu, a fost prezentată angajaților de la BNM pe 26 decembrie, de speakerul Igor Grosu. Parlamentarul i-a urat fostei senatoare din România succese în noua sa activitate, precizând că atât Parlamentul, care a numit-o în funcție, cât și cetățenii, „au așteptări
Jurnalistul Mihail Poleanschi, candidatul Congresului Civic la funcția de primar al capitalei, vrea o întâlnire electorală cu colectivul Teleradio-Moldova. El intenționează să discute cu reprezentanții instituției despre „libertatea de exprimare, drepturile constituționale ale cetățenilor și pedepsele pentru orice discriminare – pe bază de limbă, etnie”. Pentru NewsMaker, președintele Teleradio-Moldova a
Antonina Radu, o fostă angajată a Inspectoratului General pentru Situații de Urgență din România, condamnată în dosarul Colectiv şi dată în urmărire generală, a fost găsită în Republica Moldova. Antonina Radu a fost prinsă în Republica Moldova, în timp ce încerca să fugă. Fosta angajată a ISU București a fost
Răniții și rudele celor care au murit în urma incendiului din Clubul Colectiv din București au aflat astăzi decizia finală a judecătorilor, după ce pronunțarea sentinței definitive a fost amânată de 4 ori până acum. Astfel, primarul sectorului 5, Cristian Popescu Piedone a fost condamnat la 4 ani de închisoare,
Uniunea Europeană va cumpăra colectiv gaze naturale, în contextul în care războiul din Ucraina duce la creşterea preţurilor la energie, iar unele țări sunt dependente de gazul rusesc. Platforma de achiziţii comune a UE va fi deschisă şi pentru Republica Moldova. La rândul lor, autoritățile de la Chișinău salută angajamentul
Colectivul ambasadei Republicii Moldova în Statul Israel, împreună cu alte misiuni diplomatice, a participat la campania națională de vaccinare contra COVID-19 cu genericul „pune umărul”, proces organizat de către Ministerul Afacerilor Externe la Statului Israel. Despre aceasta au anunțat reprezentanții ambasadei pe 9 februarie, într-o postare pe pagina oficială de
Patronii clubului „Colectiv”, patroana firmei de artificii și doi pompieri au fost condamnați la închisoare în dosarul Colectiv. Totodată, fostul primar al sectorului 4 Cristian Popescu Piedone, va sta la închisoare opt ani şi jumătate. Decizia instanței nu este definitivă, scrie Observator, astăzi, 16 decembrie. Procurorii ceruseră condamnarea fostului edil