adevarul.ro

Statele UE vor cumpăra în comun gaze naturale. Platforma de achiziție, deschisă și pentru Moldova

Uniunea Europeană va cumpăra colectiv gaze naturale, în contextul în care războiul din Ucraina duce la creşterea preţurilor la energie, iar unele țări sunt dependente de gazul rusesc. Platforma de achiziţii comune a UE va fi deschisă şi pentru Republica Moldova. La rândul lor, autoritățile de la Chișinău salută angajamentul statelor membre de a achiziționa în comun gaze naturale, gaze lichefiate și hidrogen.

„Este o realizare importantă pentru țara noastră și care va facilita în viitor achizițiile de gaze naturale. Totodată, Moldova va continua eforturile de sporire a rezilienței în sectorul energetic, cu accent pe diversificarea surselor de energie și sporire a eficienței energetice”, comunică autoritățile de la Chișinău.

De menționat că decizia achiziției comune de gaze a fost luată de liderii celor 27 de state.

Comisia Europeană a început deja negocierile cu principalele ţări producătoare (Norvegia, Qatar, Algeria) şi a anunţat vineri un acord cu Statele Unite pentru ca acestea să îşi mărească livrările de gaze naturale lichefiate către UE.

De menționat că platforma de achiziţii comune a UE va fi deschisă şi ţărilor din Balcanii de Vest, precum şi statelor legate de UE prin acorduri de asociere (Moldova, Ucraina, Georgia).

Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Prima reacție a Comisiei Vetting după ce CC a declarat neconstituțională „legea von Hebel”: își continuă activitatea

Comisia de evaluare a procurorilor anunță că își continuă activitatea după ce Curtea Constituțională a declarat neconstituționale prevederile promovate de PAS care au permis numirea lui Herman von Hebel. Comisia precizează, totodată, că a luat act de hotărâre și de precizările președintei CC, Domnica Manole, potrivit cărora decizia produce efecte pentru viitor și nu afectează actele emise anterior.

„Comisia își continuă activitatea în exercitarea mandatului său, în conformitate cu cadrul normativ aplicabil. Comisia va examina textul integral al hotărârii după publicarea acesteia”, se arată în reacție.

Pe 15 octombrie, CC a declarat neconstituționale modificările legislative care au redus de la 61 la 51 numărul de voturi necesare pentru numirea membrilor internaționali ai comisiilor de evaluare externă.

Domnica Manole a explicat că amendamentul nu avea o legătură indispensabilă cu proiectul în care a fost inclus, fiind încălcată cerința constituțională privind votarea legilor organice în cel puțin două lecturi. Totodată, Curtea a stabilit că hotărârea nu afectează actele emise anterior în baza prevederilor contestate, inclusiv numirea lui Herman von Hebel.

Și fostul președinte al CC, Alexandru Tănase, a explicat că decizia nu duce automat la încetarea mandatului lui von Hebel și nu constituie, în sine, un motiv pentru anularea hotărârilor adoptate cu participarea sa. Juristul a criticat, însă, public modul în care au fost promovate modificările: „În mod normal, ar fi trebuit să asistăm la o demisie de onoare din partea domnului von Hebel. Nu sunt însă deloc convins că vom avea parte de un asemenea gest”.

De altfel, demisia lui von Hebel a fost cerută și de reprezentanți ai opoziției parlamentare, după pronunțarea hotărârii CC.

Amintim că modificările au fost adoptate și promulgate pe 5 martie. A doua zi, Parlamentul i-a numit pe Herman von Hebel și Bernard Lavigne în Comisia de evaluare a procurorilor cu 53 de voturi. Anterior, candidaturile lor nu întruniseră pragul necesar de 61 de voturi.


Abonați-vă la canalul de Telegram NewsMaker în română. Relatăm despre cele mai importante știri din țară și de peste hotare.



Vreți să susțineți ceea ce facem?

Puteți contribui la realizarea jurnalismului calitativ. Pentru aceasta, puteți contribui printr-o donație unică prin sistemul E-commerce de la maib sau puteți întocmi un abonament lunar pe Patreon! În acest mod, puteți fi parte a schimbării în bine pentru Moldova. Datorită contribuției dvs, noi vom avea posibilitatea să transformăm în realitate și mai multe proiecte noi și importante și, ceea ce este la fel de important, să rămânem independenți. Indiferent de mărimea contribuției, veți primi un mic cadou. Accesați linkul pentru a fi complicele nostru. Nu este greu, ba chiar plăcut.

Susțineți NewsMaker!

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: