O femeie de 70 de ani din Soroca a alertat Poliția, menționând că s-a ales cu mai multe lovituri în timp ce se afla în locuința ei. Oamenii legii, la scurt timp, au reținut suspectul. Acesta ar fi sustras de la femeie și o sumă de bani. Cazul a avut
Fostul om de afaceri Adrian Nichifor (Lupei după căsătorie n.r.), condamnat în 2011 la 17 ani de închisoare pentru omorul fratelui fostului şef al poliţiei din Nisporeni, rămâne în continuare după gratii. Decizia irevocabilă a fost pronunțată astăzi de Curtea de Apel Bălți. Judecătorii au respins cererea lui Adrian Nichifor,
În noaptea de 25 spre 26 noiembrie, un bărbat de 58 de ani din Tiraspol a încercat să se sinucidă într-un penitenciar din regiune. Este vorba despre Victor Pleșcanov care a fost condamnat în regiunea transnistreană la 3 ani și două luni de închisoare pentru „incitare la extremism” pentru că
Dosarul în care Vladimir Plahotniuc este învinuit în frauda bancară poate merge mai departe, întrucât Curtea Constituțională a declarat inadmisibilă sesizarea avocaților acestuia cu privire la neconstituționalitatea unor prevederi din legea „condamnării în lipsă”. Anunțul a fost făcut de ministrul Justiției Sergiu Litvinenco. „Aceasta înseamnă că judecătorul de instrucție poate
Un fost gardian al unui lagăr de concentrare nazist, în vârstă de 101 ani, identificat drept Josef S, a fost condamnat la cinci ani de închisoare sub acuzaţia că a fost complice în uciderea a mii de prizonieri la Sachsenhausen, lângă Berlin, relatează BBC, citat de Ziarul de Iași. Inculpatul
Militarul rus Vadim Șișimarin a fost condamnat la detenție pe viață pentru uciderea unui civil în Ucraina, informează corespondentul Novaya Gazeta. Șișimarin, comandantul diviziei de tancuri Kantemirovskaya, regiunea Moscova, are 21 de ani. El a fost găsit vinovat de uciderea locuitorului regiunii Sumî a Ucrainei, Alexandr Șelipov, în vârstă de
Proprietarul celui mai popular canal de televiziune de opoziţie din Georgia a fost condamnat la trei ani şi jumătate de închisoare. Nika Gvaramia, prezentator şi proprietar al postului de televiziune Mtavari, a fost găsit vinovat de un magistrat al tribunalului din Tbilisi de lezarea intereselor financiare ale unui canal TV
Vinovăția unui cetățean al Azerbaidjanului pentru șantajarea unui cetățean al Turciei, pe teritoriul municipiului Chișinău, a fost demonstrată de Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) în fața magistraților Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani. Inculpatul a fost condamnat la 13 ani închisoare, cu executare reală, pentru faptele comise la
Un bărbat din Statele Unite ale Americii a fost condamnat, din greșeală, la 43 de ani de închisoare. El a fost găsit vinovat pentru omorul a trei persoane. Bărbatul a aflat de la televizor că i-a fost demonstrată nevinovăția, informează CNN. Kevin Strickland a petrecut în închisoarea statului Missouri 43
Interpretul și producătorul american R Kelly a fost găsit vinovat de șantaj și trafic de persoane în scop de exploatare sexuală. Pedeapsa la care va fi condamnat artistul urmează să fie pronunțată pe 4 mai 2022. Muzicianul riscă să petreacă după gratii zeci de ani, scrie Euronews. Decizia colegiului juraților