00000001pm 720032, PM1

Maestrul Nicolae Botgros a împlinit pe 25 ianuarie 70 de ani. Prim-ministra Natalia Gavrilița i-a transmis un mesaj de felicitare în acest sens. Șefa executivului i-a dorit să fie la fel de energic, inspirat și cu același entuziasm să promoveze în continuare valorile culturale care ne definesc. „Sunt mândră că

Pretinsul ministru de Externe transnistrean, Vitali Ignatiev, a avut, pe 25 ianuarie, o discuție cu membrii Camerei Civice a Rusiei. Acesta le-a vorbit oficialilor ruși despre „creșterea fără precedent a presiunii asupra Transnistriei și eliminarea totală a tuturor elementelor prezenței rusești în interiorul Republicii Moldova”. În cadrul discuției, care a

Președintele Joe Biden a anunțat miercuri că SUA plănuiesc să trimită Ucrainei 31 de tancuri Abrams M1, renunțând la rezistența îndelungată de a da curs cererilor din partea administrației de la Kiev pentru vehiculele foarte sofisticate dar care necesită multă întreținere, transmite Digi24. Tancurile Abrams vor fi livrate în luni

Conturile Asociației Obștești „Uniunea de Afaceri Moldo-Rusă” (UAMR), care i-ar fi achitat ex-președintelui Igor Dodon un salariu de circa 45 000 dolari în timp ce era angajat în calitate de președinte al asociației, au fost înghețate. Informațiile au fost făcute publice de către Igor Dodon în cadrul unui interviu pentru

Organizația Națiunilor Unite pentru Educație, Știință și Cultură a anunțat miercuri că a desemnat centrul istoric al Odesei, un oraș-port ucrainean, drept sit al Patrimoniului Mondial în Pericol, relatează HotNews. Statutul, acordat de o reuniune a UNESCO la Paris, ar putea ajuta la protejarea moștenirii culturale a Odesei, care a

Un teren agricol de 24 ha de la marginea comunei Lăpușna, raionul Hîncești, va fi împădurit. Guvernul a decis, pe 25 ianuarie, să transfere terenul din folosința Penitenciarului nr. 7 din satul Rusca către Agenția Moldsilva. Potrivit Cabinetului de Miniștri, terenul aparținea Agenției Proprietății de Stat. Guvernul a decis să

Secretarul de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM), Adrian Dupu, salută decizia autorităților de la Chișinău de a înainta o inițiativă legislativă de înlocuire a sintagmei „limba moldovenească” cu „limba română” din Legislația țării noastre. Oficialul român crede că în așa fel, limba română va fi pusă

Sala de presă a Legislativului va putea fi utilizată doar de demnitarii de rang înalt ai țării, precum și de membrii delegațiilor străine. O dispoziție în acest sens a fost semnată, pe 25 ianuarie, de către președintele Parlamentului Igor Grosu. Documentul, care era unul de circulație internă, a fost scurs

Ședința Consiliului Superior al Procurorilor din 25 ianuarie a durat un minut întrucât nu s-a întrunit numărul necesar de membri pentru ca să existe cvorum și ședința să fie deliberativă. Instituția menționează că în ultima perioadă a devenit tot mai frecventă practica amânării ședințelor. „Bună ziua stimată audiență și stimați

Chișinăul găzduiește, în premieră, primul dialog de politici care își propune să identifice soluții pentru un acces mai bun la medicamente. Anunțul a fost făcut de Ala Nemerenco. Șefa de la sănătate a spus că la eveniment participă oficiali și specialiști din Republica Moldova, Armenia și Georgia, dar și alți

Perioada publicării
Categorii cu noutăți