consum

Compania Moldovagaz a achitat datoria pe care o avea la Gazprom pentru gazele naturale furnizate în luna septembrie și în prima jumătate a lunii octombrie. Anunțul a fost făcut de șeful Moldovagaz, Vadim Ceban, pe canalul său de Telegram. Potrivit oficialului, suma totală transferată în contul gigantului rusesc au ajuns

Viceprim-ministrul și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Andrei Spînu, susține că în septembrie, curent, moldovenii au redus consumul de gaze naturale cu 30 sută, comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. Într-un mesaj postat pe pagina sa de Facebook, Spînu le mulțumește moldovenilor, pe care îi îndeamnă să economisească și

Pentru a menține stocurile la nivelul corespunzător până la sfârșitul sezonului de încălzire, țările UE trebuie să reducă consumul de gaze cu cel puțin 9%. Anunțul a fost făcut de Agenția Internațională a Energiei. Țările Uniunii Europene ar trebui să reducă consumul de gaze cu 9-13%, astfel încât în timpul

Primăria municipiului Chișinău face apel către cetățenii urbei, de a utiliza rațional resursele de apă, din cauza lipsei de precipitaţii şi a temperaturilor ridicate din ultima perioadă, care au dus la creşterea consumului. Oamenii sunt îndemnați să folosească apa numai pentru consum menajer şi nu pentru udarea culturilor agricole, a

Președintele consiliului de administrație al Moldovagaz Vadim Ceban a anunțat că datoria consumatorilor pentru gazele naturale depășește suma de 150 milioane lei. Cetățenii sunt datori companiei pentru lunile ianuarie și februarie 2022. „153 milioane lei – datoria totală a consumatorilor casnici nerezidențiali față de Moldovagaz pentru furnizarea de gaze naturale

În legătură cu prognozele meteorologice ce indică temperaturi ale aerului exterior de până la +15 grade pe timp de zi începând cu 17 februarie, Termoelectrica S.A. face apel către administratorii de bloc să asigure reglarea temperaturii în blocurile locative și să nu admită supraconsum de energie termică. În paralel, Termoelectrica

În decembrie 2021, consumatorii casnici deserviți de SA „Moldovagaz” au consumat cu aproape 55% mai mult gaz decât în luna noiembrie. Datele au fost publicate, pe 13 ianuarie, de furizorul de gaz. Volumul de gaze naturale consumate de către consumatorii casnici deserviți de SA „Moldovagaz” în decembrie 2021 a constituit

În contextul declarării de către Comisia Pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova a stării de alertă pe piața gazelor naturale, SA „Moldovagaz” a lansat un nou mesaj către consumatori, cu îndemnul să raționalizeze consumul. „În legătură cu deficitul de gaze naturale în Republica Moldova, a apărut necesitatea declarării de către

În premieră SA „Moldovagaz” a început înmagazinarea gazelor naturale în Ucraina prin intermediul tronsonului transbalcanic. Potrivit serviciului relații publice al SA „Moldovagaz”, zilnic se vor transporta de la 1,5 până la 3 milioane de metri cubi de gaze naturale pentru stocarea acestora în depozitele subterane, cu scopul să fie consumate

Oraşul chinez Shenzhen a dispus interzicerea consumului câinilor şi pisicilor, măsura fiind luată în cadrul unei interdicţii pe scară largă privind comerţul cu animale sălbatice, impusă în această ţară după apariţia noului coronavirus, relatează joi Reuters, potrivit Agerpres. Oamenii de ştiinţă cred că noul coronavirus a fost transmis oamenilor de

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x