control

Pornirea neîntemeiată și tergiversarea urmăririi penale, punerea neîntemeiată sub învinuire și mimarea căutării persoanelor învinuite. Acestea sunt unele dintre încălcările depistate în urma controlului efectuat la Procuratura Anticorupție (PA) și la Procuratura pentru Combaterea Criminalităţii Organizate şi Cauze Speciale (PCCOCS). Rezultatele controalelor au fost făcute public de către procurorul general,

Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică (ANRE) informează consumatorii casnici finali că includerea volumului suplimentar de apă în facturi este ilegală. Mai mult, pe marginea plângerilor parvenite de la consumatori, ANRE a sesizat Centrul Național Anticorupție. Potrivit sursei citate, consumatorii care dispun de contoare în apartamente sau în cămine, trebuie

Începând de astăzi și până pe 15 decembrie, ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare vor verifica în ce condiții sunt transportați călătorii, cum este respectat regulamentul circulației rutiere și care este starea tehnică a mijloacelor de transport. Anunțul a fost făcut astăzi, 2 decembrie prin intermediul unui comunicat. „În aceste zile,

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x