Facebook/INP

Autobuzele și troleibuzele din toată țara vor fi verificate de către ofițerii de patrulare

Începând de astăzi și până pe 15 decembrie, ofițerii Inspectoratului Național de Patrulare vor verifica în ce condiții sunt transportați călătorii, cum este respectat regulamentul circulației rutiere și care este starea tehnică a mijloacelor de transport. Anunțul a fost făcut astăzi, 2 decembrie prin intermediul unui comunicat.

„În aceste zile, angajații Inspectoratului Național de Patrulare împreună cu cei ai Agenţiei Naţionale Transport Auto vor contracara transportarea ilicită a pasagerilor”, se anunță în comunicatul insituției.

De asemenea, ofițerii de patrulare vor examina condițiile de îmbarcare și debarcare a călătorilor în afara staţiilor semnalizate și vor verifica dacă numărul pasagerilor corespunde cu numărul de locuri prevăzute. Mai mult, autobuzele și troleibuzele vor fi controlate pentru a se stabili dacă sunt asigurate normele tehnice de exploatare pe timp de iarnă. Se va acorda atenție și autobuzelor care transportă elevii.

Operaţiunea „Autobuz” se va desfăşura pe întreg teritoriul ţării cu scopul de a diminua numărul accidentelor cu implicarea transportului public.

Menționăm că, de la începutul anului, au avut loc 205 accidente rutiere cu implicarea transportului de călători, în urma cărora 15 persoane au decedat, iar 286 au suferit traumatisme grave.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Андрей Мардарь/ NewsMaker/imagine simbol

Mai mulți studenți, fără loc în cămin cu câteva zile înainte de facultate. Consiliul Național al Tineretului, apel către Ministerul Educației

Mai mulți studenți ai Universității de Stat din Moldova (USM) ar fi aflat că nu vor beneficia de locuri în cămine cu doar câteva zile înainte de începerea anului de studii. Într-o declarație emisă pe 31 august, Consiliul Național al Tineretului din Moldova (CNTM) a solicitat USM și Ministerului Educației și Cercetării să identifice soluții pentru studenții afectați.

Potrivit CNTM, mai mulți studenți și viitori studenți ai USM ar fi fost informați pe 28 august că nu au primit un loc în cămin. Unii dintre aceștia susțin că problema se repetă de mai mulți ani.

Pentru foarte mulți tineri, în special cei care vin din raioane și locuiesc la zeci sau sute de kilometri de Chișinău, accesul la un loc în cămin poate fi un factor decisiv în alegerea universității și chiar în posibilitatea de a continua studiile. Unii dintre studenții care au semnalat problema menționează distanțe de 100–190 km și imposibilitatea de a suporta costurile unei chirii private în Chișinău. Faptul că un tânăr află cu două-trei zile înainte de începerea studiilor că nu are unde locui reprezintă o problemă serioasă de predictibilitate și comunicare”, a menționat organizația.

Astfel, CNTM a solicitat Universității de Stat din Moldova, Ministerului Educației și Cercetării și altor instituții responsabile să identifice soluții temporare de cazare pentru studenții afectați și să revizuiască procedura de repartizare a locurilor în cămine, astfel încât tinerii să fie informați din timp despre situația lor.

Problema nu trebuie privită doar prin prisma numărului de paturi disponibile în cămine. Este vorba despre accesul tinerilor la educație, despre costurile pe care familiile trebuie să le suporte și despre încrederea studenților în instituțiile de învățământ”, a spus Consiliul Național al Tineretului din Moldova.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: