Doi copii au avut nevoie de ajutorul salvatorilor după ce au rămas blocați în două situații diferite în Chișinău. Un băiat de 1 an și 3 luni a rămas blocat într-un automobil, iar câteva ore mai târziu, un copil de 3 ani a rămas blocat într-un apartament. Informațiile au fost
Președintele Franței, Emmanuel Macron, a anunțat că autoritățile franceze iau în calcul interzicerea accesului copiilor mai mici de 15 ani la rețelele sociale. Declarația a fost făcută în cadrul unei intervenții la postul de televiziune France 2, scrie Le Figaro. Macron susține că Franța este pregătită să adopte această măsură
Franța, Grecia, Danemarca, Slovenia și Cipru s-au pronunțat pentru interzicerea utilizării TikTok, Instagram, YouTube și a altor rețele de socializare pe teritoriul Uniunii Europene de către persoanele sub 15 ani. Această propunere a fost formulată în cadrul unei întâlniri a miniștrilor pentru Tehnologie Digitală din țările UE, care a avut
Trei persoane, printre care doi copii, au ajuns la spital în urma unui accident produs pe bulevardul Dacia, în apropierea Aeroportului din Chișinău. Acestea se aflau într-un automobil care, potrivit informațiilor preliminare, nu a cedat trecerea unui alt vehicul, ceea ce a dus la producerea accidentului rutier. Informațiile au fost
O fată de 15 ani și un băiat de 12 ani au fost salvați de la înec în iazul orășenesc din Orhei, în prima zi de vară. Ambii copii ar fi intrat în apă fără a fi supravegheați de adulți, anunță Inspectoratul General pentru Situații de Urgență (IGSU). Primul incident
La Cimișlia a fost inaugurat Centrul de intervenție timpurie în copilărie – o nouă subdiviziune a Spitalului Raional din localitate, care va oferi servicii de sprijin specializat pentru copii cu tulburări de dezvoltare sau de risc de apariție a acestora. Evenimentul a avut loc în data de 2 iunie. La
Numărul copiilor din Moldova continuă să scadă. Potrivit datelor Biroului Național de Statistică (BNS), anul trecut s-au născut în țară 23,6 mii de copii – cu 2% mai puțin decât în 2023. Conform datelor BNS, la 1 ianuarie 2025 în Moldova locuiau 494,1 mii de copii. În 2024 erau 508,7
Cei doi frați din Volintiri, raionul Ștefan Vodă, dați dispăruți în după-amiaza zilei de sâmbătă, au fost găsiți înecați în iazul pe malul căruia fuseseră descoperite hainele și încălțămintea lor, a anunțat Poliția. Corpurile neînsuflețite ale copiilor au fost extrase din apă de către angajații de la Inspectoratul General pentru
Polițiștii din raionul Ștefan Vodă desfășoară acțiuni de căutare a doi frați dispăruți din satul Volintiri. Copiii, în vârstă de 10 și 11 ani, au fost dați dispăruți de mama lor, care a alertat autoritățile după ce a constatat că aceștia lipsesc de acasă. Potrivit Poliției, în apropierea unui iaz
De Ziua Internațională a Copilului, pe 1 iunie, Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, în parteneriat cu Calea Ferată din Moldova, lansează „Trenul Copilăriei”. Călătoria este gratuită și destinată copiilor cu vârsta până la 12 ani. Călătoria va începe în Gara Feroviară Chișinău și va avea ca traseu Chișinău – Ghidighici