Procurorul general Alexandr Stoianoglo a fost testat pozitiv cu coronavirus. Informația a fost confirmată pentru NM de către serviciul de presă al Procuraturii Generale. În presă a apărut informația că procurorul general a fost spitalizat din cauza infecției cu COVID-19. Serviciul de presă al Procuraturii Generale a confirmat informația că
În Ceadir-Lunga, la mănăstirea Sf. Dumitru, a avut loc pe 8 noiembrie o slujbă de liturghie cu participarea a aproximativ 100 de persoane. În ciuda faptului că, conform deciziei comisiei naționale pentru situații de urgență în domeniul sănătății, întâlnirile în spații închise sunt permise cu participarea a cel mult 50
În ultimele 24 de ore, în Ucraina au fost depistate aproape 11 mii de cazuri de infectare cu COVID-19, cel mai mare număr de la începutul pandemiei. La nivel mondial, numărul de infectări se apropie de 50 de milioane. În dimineața de 7 noiembrie, în Ucraina au fost anunțate 10
Pacienții care ajung la Centrul COVID-19 Chișinău, la Moldexpo, cu suspecții de infecție cu noul coronavirus, nu întotdeauna ajung să fie spitalizați. Chiar dacă li se confirmă diagnosticul, dar au o formă ușoară a bolii și nu fac parte din categoriile cu risc sporit, le este prescris tratament la domiciliu.
Alte 100 000 de teste pentru depistarea SARS-COV-2 au fost procurate și livrate Agenției Naționale pentru Sănătate Publică, în cadrul proiectului Băncii Mondiale „Răspuns de urgență la COVID-19 în Republica Moldova”. La fel, au fost achiziționate consumabile, reagenți și dispozitive pentru asigurarea diagnosticului de laborator, inclusiv 4 automobile pentru transportarea
Aproximativ 17 milioane de nurci urmează să fie sacrificate în Danemarca după ce a fost descoperit, în mai multe ferme, că sunt purtătoare ale unei versiuni mutante de SARS-CoV-2 ce poate fi transmisă oamenilor, relatează News.ro, care citează BBC. Prim-ministrul Mette Frederiksen a spus că virusul care a suferit mutaţii
Noul coronavirus a răpit viața încă a unui medic din Republica Moldova. Este vorba despre Natalia Rotaru, șefa Catedrei radiologie și imagistică medicală din cadrul Universității de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testimițeanu”. Aceasta avea 57 de ani. Anunțul despre decesul ilustrului profesor a fost făcut de către fostul
Autoritățile italiene au decis să impună noi restricții din cauza numărului mare de infectări cu noul coronavirus. Decizia a fost anunțată de către premierul Giuseppe Conte, în cadrul unei adresări către parlament, scrie Associated Press. „Numărul de infectări ne-a obligat să pregătim noi măsuri de restricție și să le implementăm
Alte 195 cazuri noi de infectare cu COVID-19 au fost confirmate astăzi în Republica Moldova. Din numărul total de cazuri, 2 cazuri sunt de import (Italia-1, Egipt-1). Bilanțul persoanelor infectate cu noul Coronavirus a ajuns la 76 777 cazuri. Totodată, astăzi au fost confirmate încă 18 decese în rândul pacienților
Directorul general al Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS), Tedros Adhanom Ghebreyesus, a anunţat duminică seara că a intrat în carantină după ce a fost în contact cu o persoană care a fost testată pozitiv pentru COVID-19, scrie Digi24. Directorul OMS a precizat că nu are niciun simptom al bolii. „Am