corupție

Doi funcționari ai Agenției Servicii Publice (ASP) și ai Serviciului Vamal au fost reținuți astăzi, 15 septembrie, într-un dosar de corupție care vizează eliberarea ilegală a numerelor de înmatriculare neutre pentru automobile ce nu întruneau condițiile legale. Anunțul a fost făcut de Procuratura Anticorupție într-un comunicat. Potrivit instituției, ofițerii Centrului

Procurorul general demisionar al Ucrainei, Ruslan Kravcenko, a părăsit țara la câteva ore după ce a lansat acuzații la adresa conducerii instituțiilor anticorupție. El a confirmat că se află în străinătate, dar susține că este într-o deplasare de serviciu în Lituania. Potrivit presei ucrainene, și soția sa a plecat din

Șeful Secției Chirurgie Septică din cadrul Spitalului Clinic Municipal „Sfântul Arhanghel Mihail” din Chișinău a fost suspendat din funcție pe durata unei anchete de serviciu, anunță administrația instituției. Decizia a fost luată după ce Procuratura Anticorupție a inițiat urmărirea penală în privința medicului chirurg. Într-o reacție publicată pe 7 august,

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) efectuează percheziții la Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare. Acțiunile au loc în cadrul unei cauze penale ce vizează fapte de corupție. Informațiile au fost comunicate pentru NewsMaker de ofițerul de presă al CNA, Ina Volosciuc. Potrivit surselor NewsMaker, secretara de stat Tatiana Nistorică a fost

Ofițerii Centrului Național Anticorupție (CNA) și procurorii din municipiul Bălți desfășoară luni, 11 mai, percheziții într-un dosar de corupție care vizează mai mulți angajați ai Spitalului Raional Florești. Printre persoanele cercetate se numără un șef de secție și o asistentă superioară, care sunt bănuiți de corupere pasivă și trafic de

Ministerul Educației și Cercetării (MEC) va solicita suspendarea din funcție a persoanelor vizate în dosarele de corupție din domeniul construcțiilor în municipiul Bălți, investigate de Centrul Național Anticorupție (CNA). Instituția anunță, totodată, inițierea unor verificări interne extinse privind modul de desfășurare a achizițiilor și executării lucrărilor de construcție și reparație

Începând cu seara zilei de 5 aprilie, Primăria Chișinău intervine la Durlești cu lucrări de reparație a unor străzi centrale, precum și cu acțiuni de salubrizare și evacuare a gunoiului acumulat. Anunțul a fost făcut de primarul capitalei, Ion Ceban, care a menționat că decizia a fost luată în cadrul

Primarul orașului Căușeni, Alexandru Donțu, a fost reținut astăzi, 18 martie, într-un dosar pentru abuz în serviciu, corupere pasivă și corupere activă. Edilul este acuzat că ar fi cerut și acceptat mită de 89 000 lei pentru atribuirea unui contract de lucrări. Informațiile au fost confirmate de Centrul Național Anticorupție

Republica Moldova se situează pe locul 80, din 182 de țări, în clasamentul Indexului Percepției Corupției pentru 2025, elaborat de Transparency International. Datele arată că țara noastră a coborât patru poziții, comparativ cu 2024, când era pe locul 76. Acesta este primul declin în clasament, după ce statul s-a aflat

Oamenii legii au desfășurat, în dimineața zilei de 2 februarie, aproximativ 30 de percheziții în municipiul Chișinău, precum și în raioanele Șoldănești și Rezina. Acțiunile au loc în cadrul mai multor dosare penale ce vizează coruperea pasivă, coruperea activă și traficul de influență. Potrivit informațiilor preliminare, sunt vizați membri ai

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x