Primele două curți renovate în cadrul proiectului guvernamental „Curtea Europeană”, anunțat în primăvara anului 2025, au fost finalizate și urmează să fie inaugurate în sectorul Rîșcani al capitalei. Anunțul a fost făcut pe 7 mai, în plenul Parlamentului, de deputata PAS Veronica Briceag. Declarația a stârnit critici din partea opoziției.
57 de curți din municipiul Chișinău și din suburbii au fost selectate pentru reabilitare în cadrul Programului guvernamental „Curtea Europeană”, dintr-un total de 502 dosare depuse. Bugetul alocat pentru renovarea unei curți este de până la 5 milioane de lei. Curțile selectate se află în sectoarele Botanica, Ciocana, Râșcani, Centru
Marina Tauber a condamnat decizia Curții Constituționale privind declararea Partidului „ȘOR” drept neconstituțional. Vicepreședinta formațiunii a calificat hotărârea drept un „act de corupție, comis la indicația președintei Maia Sandu”. Totodată, aceasta a spus că echipa juridică a partidului va contesta decizia Înaltei Curți în instanțele europene. După ședința Curții Constituționale,