Cu câteva zile înainte de lansarea campaniei „Moldova Pregătită”, mai mulți miniștri au fost întrebați dacă și-au pregătit „rucsacul de urgență”. Deși au dat răspunsuri diferite, toți oficialii întrebați au vorbit despre importanța campaniei, care le va explica cetățenilor cum să se descurce în primele 72 de ore ale unei
Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a comentat investigația publicată de Europa Liberă despre noul ministru al Culturii, Dan Suruceanu, care arată că acesta deține de aproape 20 de ani o companie împreună cu un veterinar condamnat pentru exces de putere. Grosu a declarat că va solicita explicații din
Noul ministru al Culturii, Dan Suruceanu, împarte de 20 de ani o firmă care se ocupă de cai cu un veterinar condamnat. Suruceanu este prieten cu un alt om de afaceri, care a garantat împrumuturi neperformante la fosta Bancă de Economii. Iar la precedentul său loc de muncă – Arena
Dan Suruceanu, propus pentru funcția de ministru al Culturii în Guvernul prezentat de premierul desemnat Vasile Tofan, este nepotul artistului poporului Ion Suruceanu. Informația a fost confirmată chiar de interpret. Acesta spune că este mândru de nepotul său și îi dorește succes în noua funcție. „Este rudă. Este feciorul fratelui