A început ultima ședință plenară a Parlamentului din anul 2022. Deputații urmează să examineze, în lectură finală, politica fiscală și vamală pentru anul 2023. În lectura a doua vor fi discutate și proiectul de modificare a Regulamentului Parlamentului, proiectul de lege pentru prevenirea și combaterea dopajului în sport și proiectul
Politicianul și omul de afaceri rus, deputatul Adunării Legislative a regiunii Vladimir Pavel Anton a murit în India, la vârsta de 65 de ani. Acesta a căzut de la etajul trei al hotelului Sai International din orașul Rayagada. Incidentul s-a produs pe 24 decembrie, informează postul TV NDTV. Cu trei
Un deputat din Sankt Petersburg, Nikita Iuferev, s-a adresat Procuraturii și Ministerului Afacerilor Interne al Rusiei cu cererea de a deschide un dosar penal împotriva președintelui rus Vladimir Putin, după ce acesta a utilizat cuvântul „război”. Deputatul cere să fie verificat discursul lui Putin, în cadrul căruia președintele rus a
Socialiștii anunță că organizează astăzi un „protest de amploare la Ungheni”. La manifestație participă deputați, activiști și susținători ai Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM). „Astăzi, la Ungheni are loc o nouă acțiune pașnică de protest împotriva politicilor actualei guvernări, organizată de Partidul Socialiștilor”, comunică reprezentanții partidului. „Participanții la protest
Dumitru Alaiba a renunțat la mandatul de deputat. Pe pagina sa de Facebook, noul ministru al Economiei a anunțat că ședința plenară din 15 decembrie a fost ultima în calitate de parlamentar și că și-a eliberat biroul din legislativ. „În sfârșit am reușit să-mi iau catrafuțele, să eliberez biroul din
În cadrul ședinței din 15 decembrie a Parlamentului, Blocul Comuniștilor și Socialiștilor (BCS) a anunțat despre excluderea lui Gaik Vartanean din fracțiune, urmare a anunțului recent al deputatului. La rândul său, Vartanean a precizat că va activa în calitate de deputat independent. „Onorabil era să depună mandatul”, a reacționat președintele
Republica Moldova ar putea avea un minister al energiei. Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian spune că „se discută ideea de a avea un portofoliu pe energie”, iar Guvernul lucrează la această sarcină. În cadrul emisiunii Secretele Puterii de la Jurnal TV, deputatul PAS a fost întrebat dacă
Cinci deputați din Parlamentul Republicii Moldova au fost sancționați pentru absențele nemotivate de la ședințele Legislativului și comisiilor permanente. Patru dintre ei au rămas fără 75% din salariul pentru luna noiembrie, iar unul – fără 50%. Pentru absență fără motiv întemeiat pe parcursul lunii noiembrie de la şedinţele Parlamentului și
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a adresat un mesaj de mulțumire pentru pasagera și taxatorul dintr-un troleibuz, care l-au ajutat să își recupereze portofelul pierdut. Parlamentarul a povestit pe rețelele de socializare că și-a pierdut portofelul și a realizat acest lucru abia ajuns la serviciu. S-a întâmplat
Deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Radu Marian a reacționat la afirmațiile primarului Ion Ceban precum că Chișinăul riscă să rămână azi fără apă la robinete, dacă consilierii nu aprobă un tarif mai mare. Parlamentarul spune că „orice decizie de deconectare a apei va fi una politică și va aparține