După decesul lui Ilie Ilașcu, fost deținut politic al regimului de la Tiraspol, în R. Moldova au fost formulate mai multe solicitări privind redenumirea unei străzi din Chișinău în memoria acestuia. Unele voci au propus să fie redenumit bulevardul Moscova. Altele au cerut și decretarea unei zile de doliu național și ridicarea unui monument dedicat grupului Ilașcu. De asemenea, au fost exprimate opinii potrivit cărora „numele lui Ilie Ilașcu merită inclus în manualul de istorie a românilor”. Totodată, mai mulți internauți și-au amintit cum l-au cunoscut, au publicat video cu interviurile sale, precum și constatări ale CEDO.
NewsMaker a realizat o sinteză a comentariilor apărute pe rețelele de socializare:
Deputatul Partidului de guvernare Acțiune și Solidaritate (PAS), Sergiu Lazarencu, a declarat că „Ilie Ilașcu rămâne una dintre cele mai puternice figuri ale curajului și demnității din Republica Moldova”. „În închisoare, unde mulți și-ar fi pierdut speranța, Ilașcu a rămas un simbol viu al rezistenței. A îndurat cu o demnitate care a impresionat lumea întreagă”, a adăugat parlamentarul de la Chișinău.
Prezentatorul TV, Alexandru Cozer, susține că, „după mulți ani de întârziere, acum a apărut și cea mai potrivită variantă pentru redenumirea bulevardului Moscova din Chișinău…”. „Bulevardul Ilie Ilaşcu!”, a adăugat el.
Prezentatoarea TV, Lorena Bogza, a spus că l-a cunoscut pe Ilie Ilaşcu pe 5 mai 2001, în ziua în care a fost eliberat din închisoarea de la Tiraspol.
„A fost arestat în 1992 de serviciul secret al armatei ruse (GRU) și acuzat de „terorism”. Cei care au dat buzna în casa lui i-au spus că, în calitatea sa de membru al Frontului Popular, reprezintă un pericol la adresa “RMN”. Era o crimă faptul că milita pentru unirea cu România. În 1992 a fost condamnat la moarte de un tribunal nerecunoscut de la Tiraspol. (…) Imaginea care îmi va rămâne mereu despre Ilie Ilașcu este aceea de la pseudo-proces. Era într-o cușcă, împreună cu ceilalți patrioți – Alexandru Leșco, Tudor Petrov-Popa, Andrei Ivanțoc. Flutura drapelul românesc și striga cu toată ființa sa – „Trăiască, trăiască, trăiască și-nflorească, Moldova, Ardealul și Țara Românească!”. Asta în timp ce pseudo-judecătorul citea sentința de condamnare la moarte”, a scris Bogza.
Ulterior, în timpul unei emisiuni, Ilie Ilaşcu i-ar fi spus jurnalistei „că nu a crezut niciodată că va ieși viu din pușcărie”. „Mi-a vorbit despre calvarul prin care a trecut în cei nouă ani. (…) I s-a organizat și o evadare, fiind mituiți cei de la Tiraspol. Despre asta mi-a vorbit Ion Sturza în recentul podcast. Dar i s-a mai organizat o evadare, iar el spunea într-un interviu pe care mi l-a acordat că atunci urma să fie împușcat dacă ar fi dat curs propunerii. De aceea a preferat să rămână după gratii. (…) A fost eliberat în 2001, în urma unei înțelegeri între oficiali europeni și ruși, în urma nenumăratelor demersuri din partea României. Condiția a fost că imediat după eliberare Ilașcu să părăsească teritoriul Republicii Moldova. Așa a făcut. (…) Ilie Ilașcu este unul dintre cei mai mari eroi ai zilelor noastre”, a adăugat prezentatoarea TV.
„Vrem o stradă Ilie Ilașcu la Chișinău. Și una la Tiraspol… dar mai târziu. Măcar atât. Măcar după moarte”, a scris jurnalistul Nicolae Chicu.
Avocatul organizației Promo-LEX, care luptă pentru drepturile omului, Vadim Vieru, a prezentat câteva constatări ale Curții Europene a Drepturilor Omului, care, în 2004, s-a pronunțat în cauza „Ilașcu și alții c. Moldova și Rusia”, reținând responsabilitatea Federației Ruse și a Republicii Moldova pentru tortură, privarea ilegală de libertate și încălcarea dreptului la corespondență:
- „patru execuții simulate. În timp ce era deținut la Comandatura Armatei a 14-a (rusă), Ilașcu a fost supus la patru simulări de execuție. Detaliile sunt terifiante: i se citea sentința de condamnare la moarte, era legat la ochi, dus pe un câmp, iar gardienii trăgeau cu gloanțe oarbe în el până când leșina. (§198)
- „Regula celor 45 de secunde” la toaletă. În aceeași perioadă la Comandatura Armatei a 14-a, deținuții erau duși la WC o singură dată pe zi. Aveau la dispoziție exact 45 de secunde pentru a-și face necesitățile. Dacă depășeau timpul, gardienii amenințau că vor asmuți un câine lup (Ciobănesc Alsacian) asupra lor. Din această cauză, deținuții erau adesea forțați să-și facă necesitățile în celule. (§199)
- cușca din interiorul celulei. După condamnare, în închisoarea Hlinaia (pe coridorul morții), Ilie Ilașcu nu era ținut doar într-o celulă obișnuită. În interiorul celulei sale a fost montată o cușcă metalică de aceleași dimensiuni cu celula. Patul și masa, tot din metal, se aflau în interiorul acestei cuști. (§241)
- pedepsirea sa pentru plângerea la CEDO. În mai 1999, după ce reclamanții au depus cererea la Curtea Europeană, condițiile s-au înrăutățit brusc. Hotărârea notează că civili mascați au intrat în celula lui Ilașcu și Ivanțoc. Un colonel (Gusarov) i-a izbit capul lui Ilașcu de perete, l-a lovit cu picioarele, i-a băgat un pistol în gură și l-a amenințat cu moartea, spunându-i direct că aceste acțiuni sunt provocate de plângerea lor la Curtea Europeană a Drepturilor Omului. (§270)
- votul din închisoare și pedeapsa. În martie 1999, deși era deținut, Ilașcu (care era deputat în Parlamentul Moldovei) a reușit să trimită o scrisoare care a fost citită în plen, prin care își anunța sprijinul pentru guvernul Sturza. Acest vot a contribuit la formarea majorității necesare. Imediat după acest moment, autoritățile „rmn” i-au interzis orice vizită de la familie și orice pachet timp de nouă luni. (§249)
- misterul eliberării. Curtea notează că eliberarea sa din 2001 este neclară. Ilașcu a susținut că nu a fost „grațiat”, ci „transferat”. El a descris cum șeful securității „rmn” (Chevtsov/Antiufeyev) l-a scos din celulă la 5:30 dimineața, l-a dus cu mașina la Chișinău și l-a predat personal șefului SIS-ului moldovean de atunci (Pasat), citind un document de transfer și menționând că sentința la moarte rămâne valabilă dacă se întoarce. Decretul de „grațiere” semnat de Smirnov a apărut abia la câteva luni după eliberare, iar Ilașcu a susținut că e un fals. CEDO a concluzionat că nu poate stabili cu certitudine baza legală a eliberării sale (grațiere sau transfer). (§279, §281, §282)”.
Și ex-premierul Republicii Moldova, Ion Sturza, a scris despre Ilie Ilașcu.
„Aș fi un mare laș dacă nu aș menționa că am devenit prim-ministru și datorită votului cu numărul 52, venit din celula lui Ilie Ilașcu. Am considerat o obligație morală să susțin familiile deținuților regimului de la Tiraspol și să încercăm eliberarea lui Ilie și a camarazilor săi. Eliberarea s-a produs mai târziu. Din temniță, Ilașcu a jucat un rol esențial în deșteptarea națională, dar și în demascarea trădătorilor și a celor care i-au exploatat numele în interes propriu și egoist. Nu ar trebui să ne „lipim” de numele lui. Ar trebui, în schimb, să-i admirăm curajul de la distanță, cu decența cuvenită”, a comunicat Sturza.
Deputata PAS, Angela Munteanu Pojoga, a scris că „eroii nu pleacă niciodată cu totul — ei continuă să trăiască prin exemplul pe care ni-l lasă”. „În fața unor astfel de pierderi, înțelegem și mai clar cât de important este să fim uniți”, a adăugat parlamentara.
„L-am cunoscut pe Ilie Ilașcu la închisoarea din Hlinaia, când eram avocat în dosarul „Ilașcu și alții” la CEDO. Am văzut acolo, în temniță, nu un deținut doborât, ci un om pe care suferința nu l-a strivit, ci l-a înălțat. Privirea lui era aceea a celor care știu că nu îndură pentru ei, ci pentru o idee mai mare decât propriul destin. Am revăzut acea imagine – semnul victoriei ridicat în timp ce ocupanții ruși îl condamnau la moarte – și mi-am dat seama că, de fapt, nu ei pronunțau sentința, ci istoria îi judeca pe ei”, a scris fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase.
Deputata PAS, Stela Macari, a publicat un video în care Ilie Ilașcu discută cu Dumitru Diacov, fost președinte al Parlamentului Republicii Moldova.
„Unul dintre cele mai răscolitoare adevăruri rostite de el a fost despre ceea ce s-a întâmplat în 1992, în Transnistria”, a scris deputata.
Partidul Național Moldovenesc, condus de Dragoș Galbur, a publicat ultimul interviu acordat de Ilie Ilașcu, după ce fusese condamnat la moarte la Tiraspol.
Laura Urschi, fiica umoristului Gheorghe Urschi, a solicitat autorităților Republicii Moldova „decretarea zilei de doliu național”, precum și „ajutorarea financiară a familie Ilașcu privind cheltuielile de înmormântare a Eroului Național – Ilie Ilașcu”. Totodată, ea a cerut „organizarea de către Mitropolia Basarabiei a slujbei de pomenire – ca și romanii din Basarabia să aibă posibilitate să își cinstească Eroul și să îl petreacă creștinește pe ultimul său drum (chiar dacă înmormântarea va avea loc în București)”.
„Dispunerea de către Ministerul Culturii și Primăria Chișinău a efectuării tuturor formalităților întru ridicarea monumentului Grupului Ilașcu ca simbol al Renașterii și Rezistenței Naționale! Dispunerea de către Primăria Chisinau a denumirii unei străzi în mun. Chișinău care să îi poarte numele Eroului Național – Ilie Ilașcu. Nu ne înmormântați eroii în anonimat!”, a mai solicitat Laura Urschi.
Ex-deputata Platformei Demnitate și Adevăr, Maria Ciobanu, a declarat că „numele Ilie Ilașcu merită inclus în manualul de istorie a românilor”.
Decesul lui Ilie Ilașcu a fost anunțat în seara zilei de 17 noiembrie, pe pagina sa de Facebook, într-un mesaj semnat de familie. Potrivit aceluiași mesaj, cei care doresc să îi aducă un ultim omagiu sunt așteptați la o biserică din București. Ilie Ilașcu a împlinit în luna iulie 73 de ani. Potrivit Moldova1, el era stabilit de mai mulți ani în România. S-a stabilit la București la scurt timp după ce a fost eliberat, în mai 2001, din detenția ilegală de la Tiraspol.
