dispariție

Adolescenta din raionul Râșcani, care a dispărut, iar ulterior a fost găsită, se află în „stare satisfăcătoare” și este conștientă. Informația a fost comunicată de Institutul Mamei și Copilului (IMC), unde este internată minora. Potrivit sursei citate, după internare, minora a fost preluată de o echipă multidisciplinară, formată din medici

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) este implicat în gestionarea cazului adolescentei din raionul Râșcani care a dispărut, iar ulterior a fost găsită după mai multe ore de căutări. Instituția a anunțat că un specialist în protecția drepturilor copilului s-a autosesizat pe caz și a ținut legătura cu mama adolescentei

Adolescenta din raionul Râșcani, care a dispărut vineri, 17 aprilie, iar ulterior a fost găsită, și-ar fi petrecut ziua în compania unui prieten. Inspectoratul General al Poliției (IGP) a comunicat că este vorba despre persoana care, ulterior, a adus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii că ar fi

(ACTUALIZARE 12:35) Adolescenta și-ar fi petrecut ziua în compania unui prieten. Inspectoratul General al Poliției a comunicat că este vorba despre persoana care, ulterior, a adus-o acasă și a indus în eroare oamenii legii că ar fi găsit-o în raionul Orhei. Între timp, Ministerul Sănătății anunță că în organismul fetei

Un bărbat din localitatea Beriozchi, raionul Anenii Noi, este bănuit că ar fi implicat în dispariția unui consătean. Principala versiune examinată de oamenii legii este omorul. Informația a fost comunicată de Inspectoratul General al Poliției (IGP). Potrivit instituției, în gospodăriile suspectului au fost depistate hainele în care a fost îmbrăcată

Un bărbat a înscenat răpirea fiicei sale „pentru a o aduce acasă pe mama copilei”. Despre dispariția copilei s-a aflat în seara zilei de 6 februarie iar mai mulți internauți au distribuit postarea mamei care solicita ajutor. Detaliile cu privire la înscenare au fost comunicate de bloggerul Eugen Luchianiuc. Contactată

Ana Maria, fata dispărută la Orhei și care a fost găsită moartă la Telenești, a fost în casa principalului suspect ulterior a ieșit de la domiciliul acestuia „pe picioarele ei” și a urcat în mașina bărbatului. Precizările au fost făcute de șeful Inspectoratului General al Poliției Viorel Cernăuțeanu. Întrebat de

O fetiță de 7 ani din satul Recea, raionul Rîșcani, este căutată cu disperare de părinți și polițiști, după ce a plecat de acasă luni, 7 august, în jurul orei 18:00 și nu s-a mai întors. Pentru localizarea copilei sunt folosite inclusiv drone și câini de serviciu, anunță Inspectoratul General

Presa din Statele Unite a publicat pe 19 iulie noi informații despre cazul dispariției Mădălinei Cojocari, fetița originară din Republica Moldova. Potrivit unor documente desecretizate recent, mama copilei, Diana Cojocari, a vorbit despre faptul că tatăl vitreg al fetei ar fi putut să o vândă, informează WSOC-TV9. În timp ce

Mama Mădălinei Cojocari ar fi cerut ajutor de la o rudă îndepărtată pentru a ajuta să o „trafice” pe fiica sa departe de tatăl ei vitreg. Femeia i-ar mai fi spus că are o „relație proastă” cu soțul ei, Christopher Palmiter, și că vrea să divorțeze, transmite WCNC Charlotte. Mădălina

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x