Tudor Mardei / Newsmaker

Serviciile de protecție a copilului monitorizează cazul minorei dispărute din Râșcani. Precizările Ministerului Protecției Sociale

Ministerul Muncii și Protecției Sociale (MMPS) este implicat în gestionarea cazului adolescentei din raionul Râșcani care a dispărut, iar ulterior a fost găsită după mai multe ore de căutări. Instituția a anunțat că un specialist în protecția drepturilor copilului s-a autosesizat pe caz și a ținut legătura cu mama adolescentei „permanent”. După ce fata a fost găsită și adusă acasă, specialistul s-a deplasat la fața locului, iar în prezent se află la spitalul din Chișinău unde internată copila. Precizările au fost făcute într-un comunicat publicat sâmbătă, 18 aprilie.

Conform sursei citate, un specialist pentru protecția drepturilor copilului din raionul Criuleni s-a autosesizat cu privire la cazul dispariției minorei pe 17 aprilie și a apelat „imediat” Inspectoratul de Poliție Criuleni, care transmis că acest caz a fost deja înregistrat la Inspectoratul de Poliție Râșcani.

Ulterior, specialistul a fost în contact permanent cu mama minorei, în vederea coordonării acțiunilor de identificare a locului aflării copilului, implicând membrii familiei și organele de poliție în procesul de căutare”, a precizat MMPS.

În jurul orei 22:00, specialistul pentru protecția copilului a fost informat de către mamă că minora a revenit la domiciliu. Ulterior, funcționarul s-a deplasat de urgență la domiciliu familiei, fiind „primul” specialist prezent la fața locului. Mama adolescentei a comunicat că a solicitat intervenția serviciului de ambulanță. Potrivit ministerului, la scurt timp, la domiciliu s-au prezentat organele de poliție, iar ulterior echipajul medical, care a acordat primul ajutor.

În prezent, prioritatea absolută este protejarea copilului și asigurarea stării sale de bine, atât din punct de vedere medical, cât și psihologic. Specialistul pentru protecția drepturilor copilului s-a deplasat la Chișinău la instituția medicală pentru a fi alături de copil și familie. În continuare, asistența socială împreună cu serviciile medicale vor monitoriza starea copilului pentru a oferi asistență psihologică și suport specializat, adaptat nevoilor sale, iar mama și ceilalți copii vor fi sprijiniți pentru a asigura un mediu sigur și stabil în perioada următoare”, a adăugat ministerul.

Amintim că adolescenta, în vârstă de 15 ani, a dispărut în dimineața de 17 aprilie, după ce a fost urcată de tatăl său într-o mașină de ocazie în Corlăteni, care, conform declarațiilor bărbatului, urma să o ducă până la Gara de Nord din Chișinău. Aceasta urma să fie întâlnită de mama sa. Poliția a fost sesizată despre dispariție abia în jurul orei 18:00.

Adolescenta a fost găsită și adusă acasă în seara aceleiași zile.

Potrivit poliției, adolescenta și-ar fi petrecut ziua în compania prietenului său. Este vorba despre băiatul care a adus-o acasă și care, inițial, a indus în eroare oamenii legii că ar fi găsit-o la Peresecina.

Fata a fost dusă la spitalul din Criuleni, însă apropiații acesteia ar fi refuzat internarea și au mers la Chișinău. Oamenii legii spun că minora a fost examinată de un medic legist, care a constatat preliminar că nu există urme caracteristice violenței pe corpul acesteia și nici leziuni cu caracter sexual.

Adolescenta a mai fost examinată de un medic psihiatru-narcolog la Dispensarul Republican Narcologic din Chișinău și au fost prelevate probe biologice. Ministerul Sănătății a comunicat că, în urma verificărilor, în organismul fetei a fost depistat Tramadol – opioid sintetic cu acțiune centrală.

Minora a fost internată la Institutul Mamei și Copilului pentru investigații și îngrijiri medicale suplimentare.

If you have found a spelling error, please, notify us by selecting that text and pressing Ctrl+Enter.

Știri similare

0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

Anastasia Vlasova / Getty Images: foto simbol

Trei copii, o femeie și un preot. Cinci morți, anunțați după noi atacuri ale Rusiei în Ucraina

Cinci persoane, printre care o femeie, trei copii și un preot, au murit în Ucraina în urma atacurilor Rusiei. Informațiile au fost comunicate de autoritățile ucrainene, care au raportat atacuri asupra regiunilor Kiev și Herson.

În seara zilei de sâmbătă, șeful administrației militare regionale Kiev, Timur Tkacenko, a anunțat că, în urma unui atac al Rusiei, au murit o mamă și doi copii mici – o fetiță și un băiețel – în raionul Fastiv, regiunea Kiev. În același raion au fost avariate case de locuit private și un automobil. Într-una dintre case a izbucnit un incendiu. Tot în raionul Fastiv a fost avariată o întreprindere. Pe teritoriul acesteia a izbucnit un incendiu.

Tot în seara zilei de sâmbătă, Tkacenko a anunțat că, în raionul Vîșhorod, regiunea Kiev, în urma atacului Rusiei, au fost rănite două persoane – o mamă și copilul acesteia. În dimineața zilei de duminică, Tkacenko a anunțat că copilul a murit la spital.

„Astfel, numărul persoanelor decedate în regiunea Kiev a ajuns la patru – trei copii și o femeie”, a declarat Tkacenko. El a adăugat că regiunea Kiev a fost ținta atacurilor timp de mai bine de 24 de ore. În acest interval, în cinci raioane ale regiunii au fost avariate 31 de obiective.

Tot pe 20 septembrie, șeful administrației militare regionale Herson, Aleksandr Prokudin, a raportat că, în ajun, forțele ruse au atacat cu o dronă o mănăstire din satul Cervonîi Maiak. În urma atacului, un preot în vârstă de 71 de ani a murit. De asemenea, au fost răniți alți patru preoți, cu vârste de 51, 53, 51 și 31 de ani. „Potrivit informațiilor preliminare, aceștia au suferit traumatisme provocate de explozie”, a menționat Prokudin.

Potrivit Forțelor Aeriene ale Forțelor Armate ale Ucrainei, începând cu seara zilei de sâmbătă și până duminică dimineața, forțele ruse au atacat țara cu 138 de drone. Până la ora 08:00, apărarea antiaeriană a Ucrainei a doborât sau neutralizat 101 dintre acestea. Au fost înregistrate lovituri în 17 locații, precum și căderi ale dronelor doborâte (resturi) în alte 5 locații. Ministerul rus al Apărării a raportat că, noaptea trecută, forțele armate ale Federației Ruse au lansat atacuri cu drone asupra „centrelor logistice, depozitelor și porturilor din Ucraina, precum și asupra navelor implicate în interesele Forțelor Armate ale Ucrainei”.

***

Amintim că, de cealaltă parte, primarul Moscovei a raportat că, în noaptea de sâmbătă spre duminică, Ucraina a efectuat „cel mai masiv atac cu drone asupra Moscovei”. Potrivit acestuia, începând de sâmbătă, forțele ruse de apărare antiaeriană au doborât peste 1 600 de drone, dintre care 450 se îndreptau spre Moscova. Sobianin a spus că a fost avariat și un obiect de pe teritoriul rafinăriei de petrol din Moscova. El a calificat atacul drept „fără precedent”, adăugând că „a fost planificat cu scopul de a perturba alegerile”. În total, trei persoane au murit – doi bărbați și o femeie. Președintele Ucrainei, Vladimir Zelenski, a confirmat atacul. Detalii AICI.

Nu mai sunt articole de afișat.
0
Sondaj standard

Ți-a plăcut pluginul nostru?

x
x

Spelling error report

The following text will be sent to our editors: