додон

Fostul președinte al țării, Igor Dodon, este gata să fie imunizat împotriva coronavirusului de tip nou numai cu vaccinul rusesc. Într-un interviu pentru agenția TASS, politicianul a declarat că nu crede în aceste „analoage occidentale, făcute în grabă”. „În Moldova vaccinul încă nu este. Eu, evident, sunt gata să mă

Fostul președinte Igor Dodon și-a restabilit calitatea de membru al Partidului Socialiștilor (PSRM). Într-o postare pe pagina sa de Facebook, politicianul a menționat că acest lucru s-a întâmplat pe 24 decembrie. Igor Dodon a anunțat că, pe 28 decembrie, s-a desfășurat ședința de lucru a conducerii Partidului Socialiștilor, în cadrul

Fostul președinte al Republicii Moldova ar putea pretinde la funcția de prim-ministru al țării. De asemenea, acesta nu exclude o coaliție a forțelor de stânga, după alegerile parlamentare anticipate. Declarațiile au fost făcute în cadrul unui interviu pentru agenția TASS, publicat pe 28 decembrie. Întrebat de jurnaliști dacă mizează pe

Igor Dodon susține că decizia de a schimba limba utilizată pe site-ul președinției din „moldovenească” în română ar avea legătură cu faptul că Maia Sandu deține și cetățenia României. Declarația a fost făcută într-un interviu pentru postul de televiziune Rossia 24. Între timp, modificarea nu a trecut neobservată de presa

Exportatorii din Moldova nu vor plăti taxe la exportul de produse agricole pe piața rusă până în martie anul viitor. Rusia a extins importul fără taxe vamale pentru mărfurile moldovenești. Acest lucru a fost anunțat pe 26 decembrie de fostul președinte Igor Dodon, care a publicat decizia guvernului rus pe

Președintele parlamentului Republicii Moldova, Zinaida Greceanîi, și vicepreședintele parlamentului, Vlad Batrîncea, s-au întâlnit, vineri, cu Dmitri Kozak, șeful adjunct al administrației președintelui Federației Ruse. La întrevedere au participat ex-președintele Republicii Moldova, Igor Dodon, bașkanul Găgăuziei Irina Vlah și primarul general al municipiului Chișinău, Ion Ceban. Potrivit unui comunicat de

Preşedintele în exerciţiu, Igor Dodon, şi fracţiunea Partidului Socialiştilor din Moldova (PSRM) nu vor participa la ceremonia de învestire a Maiei Sandu în funcția de președintă a țării. Declarația a fost făcută în cadrul unei ediţii speciale de la Moldova 1. Igor Dodon a precizat că o va aştepta pe

Demisia guvrnului condus de Ion Chicu a provocat reacții aprinse atât în societate, cât și pe arena politică. Partidele de guvernare au venit cu reacții diferite la această decizie. În timp ce Partidul Acțiune și Solidaritate și Platforma Demnitate și Adevăr au atras atenția că scopul final este declanșarea alegerilor

În ultima zi de mandat, Igor Dodon a prezentat o sinteză de principii, despre cum trebuie să fie, în opinia sa, un șef de stat. Acesta a atras atenția că, odată cu preluarea mandatului său, președinția a devenit o structură „funcțională și puternică, în care cetățenii au căpătat încredere”. În

Președintele Igor Dodon, care este în ultima zi de mandat, susține că guvernul Chicu a fost unul dintre cele mai profesioniste și a reușit să facă față unei situații fără precedent din ultimii 10-15 ani. Politicianul a ținut să sublinieze că, din 24 decembrie, întreaga responsabilitate pentru situația din Republica

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x