domenii

Guvernatoarea Băncii Naţionale a Moldovei (BNM) Anca Dragu crede că celor care nu investesc acum în Republica Moldova le va părea rău peste cinci-zece ani, în condițiile în care țara noastră a început negocierile de aderare la Uniunea Europeană. Potrivit guvernatoarei, chiar dacă suntem la graniță cu un război, „un

Președintele portughez Rebelo de Sousa a declarat că Portugalia și Republica Moldova își vor aprofunda colaborarea bilaterală. Oficialul a spus că a convenit cu omologul său moldovean, Maia Sandu, că cele două țări vor coopera în mai multe domenii, printre care educația, infrastructura, digitalizarea și lucrările publice. Precizarea a fost

În cadrul campaniei de admitere din anul curent, universitățile din Republica Moldova vor propune în total 8704 locuri bugetare – la licență, master, rezidențiat și secundariat clinic. Guvernul a aprobat, pe 5 iulie, comanda de stat de admitere în învățământul superior cu finanțare de la bugetul de stat, pentru anul

Salarial mediu lunar nominal brut al unui salariat a constituit, în 2021, aproape 9 mii lei, fiind în creștere cu puțin peste 13 la sută sau cu aproape 1040 lei față de anul 2020. Câștigul salarial mediu lunar nominal net a fost de puțin peste 7600 lei, cu peste 15

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x