dosar

Magistrații Judecătoriei Buiucani au început astăzi audierile preliminare în dosarul Energocom, în care fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon este acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu în interesul unui grup criminal organizat. Pe 18 octombrie, la tribunalul Buiucani a avut loc o audiere preliminară cu privire la dosarul Energocom.

Șase persoane bănuite într-un dosar de atribuire frauduloasă a terenurilor în municipiului Hâncești au fost citate pentru audieri de către procurorii PCCOCS. Urmare a perchezițiilor matinale pe dosar, de comun cu ofițerii INI, au fost ridicate documente relevante cauzei, iar persoanelor citate (cu funcție de răspundere în cadrul Primăriei, precum

O nouă ședință de judecată în dosarul „Energocom”, stabilită pentru azi, 6 octombrie, în care fostul președinte al Republicii Moldova Igor Dodon este acuzat de depășirea atribuțiilor de serviciu în interesul unui grup criminal organizat, a fost amânată. Potrivit reporterului NM, care a fost prezent la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani,

Fostul șef de sta Igor Dodon ar putea compărea pe banca acuzaților în dosarul denumit generic „kuliok”. Se întâmplă după ce procurorii anticorupție au finalizat urmărirea penală pe două din cele patru capete de acuzare înaintate fostului președinte al țării. Anunțul a fost făcut de Dodon pe 4 octombrie, în

Procurorii au contestat decizia Curtea de Apel Chișinău prin care a fost achitat fostul polițist de frontieră Gheorghe Petic la Curtea Supremă de Justiție. Despre aceasta a anunțat chiar Petic pe pagina sa de Facebook, pe 3 octombrie. Acesta s-a declarat indignat că procurorii nu s-au clarificat cu dosarele mari

Patru figuranți din dosarul penal denumit generic „Achiziționarea blanchetelor pentru pașapoarte” au obținut mandate de arest preventiv. Decizii în acest sens au fost luate de magistrații Judecătoriei Chișinău, sediul Ciocana, anunță Procuratura Generală (PG). Potrivit PG, procurorii anticorupție s-au adresat în instanță după ce suspecții nu s-ar fi prezentat la

Procuratura Anticorupție anunță că a depistat și ridicat astăzi, în cadrul perchezițiilor efectuate la domiciliul ex-deputatei socialiste Alla Dolință, mai multe dispozitive informatice și înscrisuri de ciornă. Potrivit oamenilor legii, Dolință este vizată în cadrul cauzei penale de învinuire a ex-președintelui Republicii Moldova, Igor Dodon, acuzat inclusiv de trădare de

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, nu exclude că avocații lui Vlad Plahotniuc ar încerca să tergiverseze dosarul denumit generic „Frauda bancară”, în care este vizat fostul politician. Într-o postare pe Facebook, Litvinenco a salutat decizia Procuraturii Anticorupție de a începe să pună în practică Legea privind condamnarea în lipsă. Oficialul a

(UPD) Colegiul civil al Curții de Apel Chișinău (CA), în decizia din 16 noiembrie 2023, a achitat un om de afaceri din Chișinău, care a fost anterior suspectat de însușirea ilegală a unui bun imobil în valoare de aproape 11 milioane de lei. CA a recunoscut contractele de vânzare-cumpărare ca

Procuratura Anticorupție a decis să nu deschidă un dosar împotriva procurorului general interimar Dumitru Robu, în urma plângerii depusă de fostul primar al Chișinăului Dorin Chirtoacă. Se menționează că adresarea lui Chirtoacă nu conține circumstanțe referitor la săvârșirea unor infracțiuni. Prin ordonanța emisă de procurorul Nadejda Busuioc a fost dispus

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x