drone

Un cetățean străin, în vârstă de 58 de ani, ar fi încercat să introducă ilicit, în Republica Moldova, 17 drone. Valoarea mărfurilor se ridică la peste 65 de mii de dolari, anunță Serviciul Vamal (SV). Cazul a fost înregistrat la Aeroportul Internațional Chișinău, în cadrul controlului bagajelor pasagerilor care au

Doi cetățeni străini au încercat să introducă în Republica Moldova drone, accesorii pentru drone, ochelari de realitate virtuală și genți care au inscripțiile unor branduri de lux fără să le declare organului vamal. Cazul a avut loc la postul vamal Aeroportul Internațional Chișinău. Informațiile au fost confirmate de Serviciul Vamal,

În seara zilei de 16 ianuarie și în noaptea de 17 ianuarie, trupele ruse au atacat mai multe regiuni ale Ucrainei. În urma bombardamentelor asupra Harkov, 17 persoane au suferit răni iar o persoană a murit. La Odesa 3 persoane au fost rănite. Precizările au fost făcute de autoritățile ucrainene.

Autoritățile din Rusia au declarat că regiunea rusă Voronej a fost ținta unui atac cu „drone ucrainene”, în noaptea de 16 ianuarie. Cinci ar fi fost doborâte, alte 3 interceptate. Resturile de la una din drone ar fi căzut într-un apartament. În rezultat, o fetiță de 11 ani s-ar fi

Armata rusă a atacat cu 90 de drone Shahed teritoriul Ucrainei, în noapte de 31 decembrie spre 1 ianuarie, scrie Ukrainskaia Pravda. Dintre acestea, 87 de drone au fost doborâte. În regiunea Odesa, atacul a luat viața unui adolescent și a rănit alte trei persoane. Potrivit Forțelor Aeriene Ucrainene, atacul

35 de drone au fost doborâte în mai multe regiuni din Rusia, în noaptea de 16 spre 17 decembrie. Informația a fost raportată de Ministerul rus al Apărării, care a dat vina pe Ucraina pentru atac. Potrivit unor rapoarte neoficiale, în regiunea Rostov, dronele au încercat să țintească un aerodrom,

Armata rusă a atacat, în noaptea de 16 spre 17 decembrie, a atacat cu drone regiunea ucraineană Odesa. Unul dintre aparate a căzut peste o casă din orașul Odesa, ceea ce a provocat o explozie. În rezultat, un bărbat a fost ucis. Explozia dronei care a căzut peste o casă

Ministerul israelian al Apărării a anunțat, pe 12 noiembrie, că vinde Finlandei sistemul de apărare antirachetă „Praştia lui David”. Instituția a menționat că acesta este unul dintre sistemele de top din lume pentru interceptarea amenințărilor moderne, inclusiv rachete balistice și de croazieră, avioane și drone. Conducerea Ministerului israelian al Apărării

România va instala la granițe un sistem de apărare împotriva dronelor, pe care îl va primi cu împrumut de la NATO, pentru a se apăra de avioanele militare fără pilot folosite de Rusia în Ucraina. Acesta va avea mai mulți senzori care vor detecta dronele ostile și le va distruge

Regiunea ucraineană Odesa a fost atacată cu rachete și drone în noaptea de 24 spre 25 septembrie. În urma loviturilor, lansate de armata rusă, o femeie a fost rănită. De asemenea, a fost avariată infrastructura portuară și alte obiective. Purtătoarea de cuvânt a Comandamentului Sud al amatei ucrainene Natalia Gumeniuk

Perioada publicării
Categorii cu noutăți
x
x